Comisiile parlamentare permanente și-au stabilit prioritățile pentru anul 2021

Întrunite ieri, în ședințe, mai multe comisii parlamentare permanente și-au punctat prioritățile în activitate pentru anul 2021. 

Comisia securitate națională și ordine publică a aprobat Planul de acțiuni de control parlamentar pentru anul curent.

Potrivit documentului, în anul curent, comisia va audia rapoartele de activitate ale mai multe instituții  pentru anul 2020 și implementarea cadrului normativ conex. Este vorba de Centrul Național Anticorupție, Administrația Națională a Penitenciarelor, Serviciul de Informații și Securitate, Ministerul Apărării, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal și subdiviziunile Ministerul Afacerilor Interne.

De asemenea, în planul de activitate sunt prevăzute vizite de documentare ale membrilor Comisiei la autoritățile publice cu atribuții aferente domeniilor de activitate ale Comisiei.

Comisia drepturile omului și relații interetnice, de asemenea, a aprobat Planul de acțiuni pentru anul 2021.

Acesta include vizite inopinate la penitenciarele din țară și alte vizite opționale la diverse instituții.

Totodată, Planul prevede audieri publice privind respectarea drepturilor și libertăților omului în Republica Moldova în anul 2020, privind situația în domeniul prevenirii și combaterii discriminării în anul 2020, audieri publice asupra executării Legii privind drepturile copilului, privind  implementarea cadrului legal în domeniul drepturilor femeii și ale copilului, cu privire la drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale și statutul juridic al organizațiilor lor, precum și audieri publice asupra executării Legii privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, etc.

De asemenea, pe parcursul anului Comisia își planifică efectuarea audienței cetățenilor.

În contextul realizării funcției de control parlamentar, Comisia mediu și dezvoltare regională, și-a propus să desfășoare, în primul semestru al anului, mai multe audieri în probleme relevante. Astfel, sunt planificate audierea raportului de evaluare ex-post de implementare a Legii privind serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare, audieri publice cu privire la implementarea Legii privind deșeurile, Legii privind plata pentru poluarea mediului, precum și a Strategiei Naționale de mediu pentru anii 2014 – 2023.

În același timp, sunt preconizate audieri privind   măsurile întreprinse de către ministerul de resort în vederea executării Deciziei Comisiei cu privire la eficiența utilizării resurselor financiare ale Fondului Ecologic Național.

Planul de acțiuni al Comisiei mediu și dezvoltare regională  pentru I semestru al anului 2021 include și alte activități, printre care vizite la unele întreprinderi din sfera gospodăriei comunale.

În ședința de ieri, Comisia a organizat audieri publice privind îndeplinirea angajamentelor prevăzute în Acordul de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană la Capitolul 16 ”Medul înconjurător” și Capitolul 17 ”Politici climatice”.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share