Primarul comunei Călugăr, raionul Fălești, Valentina Șalamai, aleasă trei mandate consecutiv din partea Partidului Nostru, este victima actualei guvernări. Puterea se răzbună pentru refuzul de a candida din partea PAS la ultimele alegeri locale generale și a decis încetarea mandatului de primar și organizarea alegerilor locale noi în 18 mai.
Partidul Nostru condamnă acest abuz al guvernării PAS! Juriștii vor contesta în judecată hotărârea Comisiei Electorale Centrale (CEC) privind stabilirea datei alegerilor noi. Se va cere și revizuirea deciziei Curții Supreme de Justiție (CSJ), emisă cu încălcare de procedură și care a stat la baza hotărârii CEC. Partidul Nostru va apela la toate acțiunile legale, pentru a apăra funcția Valentinei Șalamai, pentru care la ultimele alegeri locale au votat din primul tur peste 80%.
Curtea Supremă de Justiție a anulat decizia Curții de Apel Chișinău, care i-a dat câștig de cauză Valentinei Șalamai contra Agenției Naționale de Integritate (ANI). ANI a cerut interdicția de deținere a funcțiilor publice pentru 3 ani pe motiv că, în 2018, în calitate de fochist la primărie cu un salariu de nici 2 mii de lei pe lună a fost angajat, pentru jumătate de an, fiul Valentinei Șalamai.
Intenționat sau din neglijență, CSJ a expediat pe o adresă greșită decizia din 20 decembrie 2024, astfel încât nici Valentina Șalamai, nici avocatul acesteia, nu au cunoscut despre existența ei. Atât primarul comunei Călugăr, cât și echipa Partidului Nostru am aflat despre încetarea mandatului după aprobarea hotărârii CEC, în data de 14 ianuarie 2025.
Este cunoscut că mulți primari de la alte partide, care au aderat la PAS, au scăpat de consecințe juridice, deși în cazul multora ANI a constatat avere nejustificată sau încălcarea regimului de interese la contracte publice, licitații etc. Astfel, este evident că PAS se răzbună pe primarul Partidului Nostru, care are o susținere mare în localitate și este cunoscută în întreaga țară ca unul dintre cei mai eficienți aleși locali.
Locuitorii din comuna Călugăr au fost pedepsiți de guvernarea PAS și prin stoparea recentă a finanțării fazei a doua în construcția apeductului. Despre consecințele refuzului de a adera la PAS, Valentina Șalamai a fost avertizată de mai multe ori de reprezentanții puterii, inclusiv de către un deputat de la guvernare. În context, președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, face apel către toți aleșii locali, să respingă ofertele PAS și să demaște șantajul guvernării. Primarii sunt îndemnați să se adreseze la Partidul Nostru pentru a face front comun în apărarea dreptului cetățenilor de a alege liber conducerea satelor, comunelor, orașelor și municipiilor din țară.
Valentina Șalamai este primar al comunei Călugărul din 2015, timp în care cele patru sate din componența sa – Călugăr, Frumușica, Socii Noi și Socii Vechi, au cunoscut o modernizare sub toate aspectele. Au fost reparate cele două grădinițe din comună, s-au reparat casa de cultură și sediul primăriei. S-au reparat drumurile și s-a construit iluminat stradal aproape în întreaga comună. Au fost reparate bibliotecile, s-a amenajat pavaj în preajma gimnaziului și a casei de cultură. S-au amenajat terenuri de joacă pentru copii și locuri de agrement. A început construcția apeductului.
Partidul Nostru, comunicat de presă