Concretizările BPR cu privire la sancționarea șoferilor din stânga Nistrului

În legătură cu informațiile circulate în spațiul public, privind aplicarea sancțiunii cu amendă în privința conducătorilor de mijloace de transport din regiunea transnistreană ce încalcă cerințele de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, Biroul politici de reintegrare concretizează următoarele:

Temei al survenirii acestei forme de răspundere juridică reprezintă art.229 alin.(3) din Codul contravențional al Republicii Moldova, care prevede sancționarea cu amendă de la 30 la 60 de unități convenționale (de la 1500 la 3000 mii de lei), cu aplicarea a 3 puncte de penalizare în cazul exploatării unui vehicul fără a deține polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto pe suport de hârtie sau în format electronic ori în lipsa datelor accesate din sistemul informațional unic aferent asigurării obligatorii de răspundere civilă auto.

Prevederile date se aplică în privința tuturor categoriilor de autovehicule înmatriculate pe teritoriul Republicii Moldova, indiferent de înregistrarea acestora pe malul drept sau pe cel stâng al râului Nistru.

Dificultăți majore sunt întâmpinate în privința conducătorilor de autovehicule din regiunea transnistreană care săvârșesc contravenții/ infracțiuni în domeniul circulației rutiere și nu pot fi monitorizați din lipsa datelor accesibile în sistemele informaționale unice, inclusiv din cele referitoare la asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto.

Frecvent sunt depistate cazuri de conducere a vehiculelor cu numere de înmatriculare eliberate în unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului sau municipiul Bender ori cu numere de înmatriculare neutre de către persoane care au domiciliul în alte localități decât localitățile din regiunea transnistreană, or, aceasta conform art.231¹ din Codul contravențional al Republicii Moldova la fel presupune sancțiuni cu amendă, aplicări de puncte de penalizare și privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an în privința persoanelor juridice ce desfășoară activități de întreprinzător în Republica Moldova.

O problemă majoră persistă de mai mulți ani în legătură cu vehiculele înregistrate și asigurate în regiunea transnistreană și care sunt implicate în accidente rutiere cu mijloace de transport înregistrate conform cerințelor legislației Republicii Moldova, inclusiv cu polițe de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto emise de companii licențiate în modul stabilit de lege, conducătorii ultimei categorii neavând posibilitatea de a revendica prejudiciile suportate în urma accidentelor rutiere deoarece companiile de asigurări din raioanele de est ale țării nu-și onorează obligațiile contractuale.

Astfel, problemele apărute în sfera asigurărilor auto sunt generate de factori independenți de activitatea organelor de aplicare a legii care intervin cu formele de răspuns consfințite de cadrul normativ în vigoare, fără careva discriminări, și care spre regret în permanență întâmpină dificultăți artificiale legate de lipsa unui control efectiv asupra situației din regiunea transnistreană.

Comunicat de presă

Total
0
Shares
Total
0
Share