Concurs public cu un singur candidat! Iată cum a ajuns șef de direcție la Primăria Chișinău nașa de cununie a surorii lui Ivan Ceban

Sef al Directiei Asistenta Sociala si Sanatate, mama lui Ion Ceban, Maia Sandu, primaria Chisinau,Tatiana Bucearschi, Ivan Ceban, PSRM, Consiliul Municipal Chisinau,

Nănașa surorii socialistului Ivan Ceban, Tatiana Bucearschi, a fost numită pe data de 12 iulie 2019, în funcția de Șef al Direcției Asistență Socială și Sănătate. Dispoziția a fost semnată de către Primarul interimar, Adrian Talmaci.

Fiind socilicitați de Telegraph, oficialii de la Primăria Chișinău ne-au comunicat că la concurs a participat o singură persoană – Tatiana Bucearschi, respectiv tot ea și a câștigat concursul. S-ar putea spune că respectiva funcție a fost capturată de rudele lui Ceban, dacă este să amintim că anterior funcția de şefă a Direcţiei de asistenţă socială din cadrul Primăriei Chişinău a fost deținută de către mama socialistului Ivan Ceban, Eugenia Ceban, care în prezent este consilier municipal din partea PSRM.

Amintim că ieri, 29 iulie, blocul ACUM și PSRM au făcut o nouă împărțire de funcții în Primăria Chișinău:

Astfel, reprezentanții PSRM au ales cu următoarele funcții:
1. Vlad Melnic din partea PSRM – pretor la Râșcani
2. Vitalie Mucan – consilier municipal PSRM, vicepretor Râșcani
3. Iurie Vitneanschi – consilier municipal PSRM, vicepretor la Botanica.
4. Pavel Movila, PSRM – vicepretor la Buiucani
5. Dmitri Mitioglo, asistent fracțiune PSRM – vicepretor sectorul Centru
6. Tatiana Bucearschi – nașa surorii lui Ivan Ceban de la PSRM, a fost numită șefă la Direcția Asistență Socială si Sănătate.

Totodată, reprezentanții blocului ACUM s-au ales și ei cu două funcții:
1. Angelina Mistreț – vicepretor sector Centru
2. Ilie Țurcan și Dorian Istratii – vicepretori sectorul Ciocana

Mai jos vedeți rezultatul “concursului” în care nănașa surorii socialistului Ivan Ceban, Tatiana Bucearschi, a fost numită în funcția de Șef al Direcției Asistență Socială și Sănătate.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share