Conducerea MIDR s-a întâlnit cu delegația secretariatului Forumului Internațional de Transport

Conducerea Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) s-a întâlnit astăzi cu delegația secretariatului Forumului Internațional de Transport (ITF), condusă de secretarul general Kim Young Tae, pentru a discuta perspectivele de dezvoltare în domeniul transporturilor și consolidarea cooperării cu ITF.

În cadrul întrevederii, s-au abordat subiecte legate de îmbunătățirea sistemului de distribuire a autorizațiilor multilaterale CEMT, digitalizarea procesului de emitere a acestor autorizații și creșterea transparenței în domeniu. Oficialii au discutat și despre implementarea sistemului digital CEMT, dezvoltat de ITF, care va facilita gestionarea cererilor și reglementărilor pentru transportatorii moldoveni.

”Accent s-a pus pe instruirea autorităților de la Agenția Națională Transport Auto, responsabile de emiterea autorizațiilor și de digitalizarea proceselor, în contextul în care, începând cu 1 ianuarie 2026, autorizațiile CEMT și carnetele de drum pe hârtie vor fi înlocuite cu autorizații și carnete digitale”, a precizat MIDR.

Prin această inițiativă, autoritățile își propun să optimizeze și să eficientizeze accesul transportatorilor moldoveni pe piețele europene.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share