În 28 noiembrie, în cadrul celei de-a cincea ediții a Conferinței Naționale ”Incluziune, Echitate și Protecție în Educație”, organizată de Ministerul Educației și Cercetării în parteneriat cu UNICEF Moldova, au fost discutate problemele majore ale educației incluzive: lipsa rampelor de acces, insuficiența utilajelor și a dispozitivelor de sprijin și dificultățile de integrare a copiilor cu nevoi speciale în clasele obișnuite. Evenimentul a reunit peste 200 de specialiști, parteneri de dezvoltare și beneficiari ai proiectelor.
Discursul tânărului cu necesități speciale, Maxim Grădinari, care a susținut examenul de bacalaureat în condiții demne, a impresionat audiența: „Să investim constant în infrastructura accesibilă, pentru ca niciun copil să nu fie oprit la intrarea în școală de o scară sau de un bloc sanitar inaccesibil. Să consolidăm rolul cadrului didactic de sprijin, pentru că acești profesioniști sunt uneori singurii care văd potențialul unui copil atunci când alții văd doar limite”.
Conferința a evidențiat progresele în domeniu, inclusiv extinderea serviciilor pentru copiii cu dizabilități severe și crearea claselor cu sprijin sporit, unde șase copii sunt asistați de doi adulți. Ministrul Educației, Dan Perciun, a recunoscut provocările rămase, în special în cazul copiilor cu dizabilități mentale severe, și a anunțat planuri pentru deschiderea unor noi unități de educație incluzivă în 2026.
Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piórko, a subliniat că viitorul țării depinde de calitatea și incluziunea sistemului educațional, menționând progresele recunoscute de Comisia Europeană în raportul de extindere 2025.
Daniela Mămăligă, președinta alianței ONG-urilor active în protecția socială a copilului și familiei, a accentuat că schimbarea atitudinii societății față de copiii cu dizabilități rămâne o provocare majoră.
Până în prezent, peste 95 de școli au fost echipate cu dispozitive de sprijin, iar Republica Moldova își propune ca, până în 2027, aproximativ 80% din școli să ofere tehnologii de suport, pentru a asigura acces real la educația incluzivă.