Conflict de proporții între Biserica Rusă și Patriarhia Constantinopolului

Conflict de proporții între Biserica Rusă și Patriarhia Constantinopolului, vladimir putin, biserica ucraina, religie ortodoxa, patriarhul kiril, kiev moscova

Biserica Ortodoxă Rusă l-a acuzat pe patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului că a trimis reprezentanţi în Ucraina fără să fi informat în prealabil Patriarhia Moscovei, într-un moment în care cele două biserici sunt angajate în negocieri asupra viitorului religios al acestei ţări.

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Ruse, Vladimir Legoida, a apreciat, pe aplicaţia de mesagerie rusă Telegram, că este nici mai mult decât o invazie brutală fără precedent a teritoriului canonic al Patriarhiei Moscovei. “Asemenea acţiuni nu pot rămâne fără răspuns”, a avertizat purtătorul de cuvânt, subliniind că Patriarhia Ecumenică de Constantinopol nu a informat Moscova despre această iniţiativă.

Avertismentul a fost făcut la o săptămână după întâlnirea, la sfârşitul lui august, la Istanbul, dintre patriarhul Bartolomeu I şi patriarhul Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii, consacrată situaţiei ortodocşilor din Ucraina. Aceştia din urmă sunt divizaţi între o mare parte care ţine de biserica subordonată Patriarhiei Moscovei şi cealaltă parte fidelă autoproclamatei Patriarhii a Kievului.

Patriarhia Kievului s-a proclamat astfel după independenţa ţării în 1992 şi nu este recunoscută în prezent de nicio Biserică Ortodoxă din lume. În primăvară, ea a făcut apel la Patriarhia Ecumenică de Constantinopol pentru a obţine această recunoaştere căreia Moscova i se opune.

Patriarhul Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii, care întreţine strânse legături cu Kremlinul şi este considerat un aliat al preşedintelui rus, Vladimir Putin, este hotărât să împiedice acordarea statului de biserică autocefală Patriarhiei Kievului.

Biserica Ortodoxă Ucraineană fidelă Patriarhiei Moscovei s-a alăturat criticilor formulate de Vladimir Legoida. “Responsabilitatea consecinţelor negative ale acestei iniţiative aparţine Patriarhiei de Constantinopol”, a avertizat ea pe site-ul său.

Anterior, Patriarhia de Constantinopol anunţase că a trimis doi episcopi pentru a pregăti acordarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Ucrainei.

Total
0
Shares
Total
0
Share