Consilier municipal din Cahul: Guvernarea actuală a declarat un război împotriva noastră, a istoriei și a culturii noastre

Guvernarea PAS a declarat un război propriului popor. Declarația a fost făcută de către Valeriu Secrieru, consilier municipal din Cahul. Alesul local a participat la protestul din fața sediului judecătoriei Cahul, acolo unde simplii cetățeni, dar și membrii și liderii PSRM au cerut eliberarea președintelui raionului, Marcel Cenușă.

Guvernarea actuală ne-a declarat război. Acest război constă în închiderea gurii, amenințarea persoanelor care au primit mandatul poporului. Vă amintesc, că președintele Parlamentului a propus interzicerea zilei de 9 mai, interzicerea panglicii Sf. Gheorghe, ceea ce presupune interzicerea istoriei noastre. Ne duc pe drumul Ucrainei. Ne ia groaza, când ne gândim că mâine pot veni după oricare din noi, pot veni pentru un comentariu lăsat pe Facebook, pentru că nu ești de acord cu politica Ucrainei, pentru că mai poți să îți expui opinia. Acest război a început“, a declarat Valeriu Secrieru.

Marcel Cenușă a fost reținut luni, 4 aprilie, fiind acuzat de acte de corupție. Secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, a declarat că este vorba despre un dosar politic, intentat la indicațiile actualei guvernări. Batrîncea a explicat că Marcel Cenușă este hărțuit pentru că și-a permis să critice Guvernarea pentru proasta gestionare a crizei refugiaților.

Total
0
Shares
Total
0
Share