Consiliul Concurenței a amendat șase companii petroliere cu peste 480 milioane de lei pentru acord anticoncurențial

Președintele Consiliului Concurenței, Alexei Gherțescu, a susținut astăzi, 3 iulie 2024, o conferință de presă în care a anunțat despre adoptarea, pe 28 iunie curent, a deciziei privind așa-numitul „Dosar al petroliștilor” și a prezentat amănunte din investigația desfășurată de către Consiliul Concurenței.

În urma investigației inițiate în anul 2021 și finalizate cu decizia sus-menționată, s-a constatat că șase companii prezente pe piața de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere au încheiat un acord anticoncurențial cu scopul de a coordona prețurile de comercializare a acestor produse. Este vorba despre companiile Lukoil-Moldova, Bemol Retail, Datario, Petrom-Moldova, Rompetrol Moldova și Tirex Petrom.

Perioada investigată a cuprins intervalul martie 2019 – ianuarie 2021, timp în care cele șase companii vizate au efectuat mai multe runde de modificări ale prețurilor la produsele comercializate cu aceleași valori. Aceste modificări au avut loc atât consecutiv (atunci când una sau mai multe companii își modificau prețurile, iar ulterior alte companii făceau modificări similare), cât și concomitent (când majoritatea sau chiar toate întreprinderile luau decizii similare de modificare a prețurilor în același moment, înainte de prima afișare pe panou).

Întreprinderile vizate în investigație au negat existența unei înțelegeri sau a unei practici concertate între ele și au motivat comportamentul pe piață și modificările paralele ale prețurilor prin diferite argumente, printre care adaptarea inteligentă a întreprinderilor în condițiile unei piețe transparente. Argumentele invocate de către companii nu au fost reținute de Consiliul Concurenței, deoarece justificările aduse de către acestea nu au putut explica în mod plauzibil comportamentul similar la mai multe întreprinderi. Prin urmare, Consiliul a constatat că un astfel de comportament ar fi fost imposibil în lipsa unei înțelegeri între concurenți.

Este de menționat că, la constatarea încălcării și stabilirea sancțiunii, Consiliul Concurenței a luat în calcul acele episoade în care comportamentul paralel în urma unei înțelegeri a fost stabilit cu certitudine.

În baza unei analize a materialelor acumulate în cadrul investigației, precum și a argumentelor aduse de către părțile implicate, Plenul Consiliului Concurenței a constatat încălcarea de către cele șase companii a prevederilor art. 5 alin. (1) și (3) lit. a) din Legea concurenței nr. 183/2012 (în redacția în vigoare la momentul săvârșirii faptei). Acest articol interzice acordurile îndreptate spre stabilirea directă sau indirectă a prețurilor de cumpărare sau de vânzare sau a oricăror alte condiții de tranzacționare.

Prin urmare, Consiliul Concurenței a sancționat întreprinderile vizate, aplicând următoarele amenzi:

· SRL „Bemol Retail” – 29 milioane de lei;

· SRL „Datario” – 1,1 milioane de lei;

· SRL „Lukoil Moldova” – 180,2 milioane de lei;

· SRL „Petrom Moldova” – 77,8 milioane de lei;

· SA „Rompetrol Moldova” – 191,8 milioane de lei;

· SA „Tirex Petrol” – 1,5 milioane de lei.

Decizia poate fi contestată, în termen de 30 de zile după recepționarea ei de către întreprinderile sancționate, în instanța de judecată specializată. Aceasta va fi publicată pe pagina web a Consiliului Concurenței după ce va fi asigurată confidențializarea conținutului documentului.

Total
0
Shares
Total
0
Share