Consiliul NATO-Rusia la nivel de ambasadori se reunește pentru prima dată în acest an

Consiliul NATO-Rusia la nivel de ambasadori, se reunește pentru prima dată în acest an, putin Stoltenberg, cazul skripal

Consiliul NATO-Rusia se reuneşte joi, la nivel de ambasadori, în cadrul primei reuniuni în acest format de la începutul anului, pe agenda discuţiilor fiind incluse eforturile pentru reducerea tensiunilor legate de manevrele militare şi situaţia din Ucraina.

Relaţiile dintre Alianţa Nord-Atlantică şi Rusia s-au tensionat începând din 2014, când Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea, pe fondul sprijinului acordat de Moscova rebelilor separatişti din estul Ucrainei. Raporturile s-au deteriorat şi mai mult după tentativa de asasinat a fostului spion dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia în martie, în oraşul britanic Salisbury.

NATO a denunţat utilizarea unui agent neurotoxic pentru uciderea lui Skripal şi a expulzat şapte diplomaţi ruşi în cadrul unui răspuns internaţional coordonat.

Săptămâna trecută, NATO i-a cerut Moscovei să accepte propria responsabilitate în cazul avionului care efectua zborul MH17, al companiei Malaysia Airlines, doborât în estul Ucrainei în 2014, incident soldat cu moartea a 298 de persoane.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, într-un interviu acordat săptămânalului german Der Spiegel, că acest dialog cu Moscova va contribui la reducerea fricţiunilor dintre NATO şi Rusia şi va reduce riscul unor incidente militare neaşteptate.

Reuniunea de joi a Consiliului NATO-Rusia este a şaptea în ultimii doi ani, cea mai recentă având loc în octombrie 2017.

NATO a suspendat cooperarea practică cu Moscova în 2014. Timp de doi ani, ambasadorii şi miniştrii celor două părţi nu s-au întâlnit, până la relansarea Consiliului NATO-Rusia în anul 2016.

Consiliul NATO-Rusia la nivel de ambasadori are loc în contextul în care Alianţa pregăteşte summitul său din iulie de la Bruxelles. Jens Stoltenberg a spus luni că acesta se va concentra pe descurajarea ameninţărilor, modernizarea Alianţei, relaţiile sale cu UE şi proiectele în materie de apărare, dar şi pe măsuri de ‘gestionare’ a legăturilor cu Rusia.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share