Studiul de fezabilitate pentru modernizarea sectoarelor 2 și 3 ale drumului de centură al municipiului Chișinău a fost examinat în cadrul ședinței Consiliului tehnico-economic în domeniul drumurilor.
Ședința a fost prezidată de ministrul Vladimir Bolea și secretarul de stat Nicolai Mândra. La discuții au participat reprezentanți ai instituțiilor de profil, specialiști din domeniul infrastructurii rutiere și proiectanți implicați în elaborarea documentației tehnice.
Documentul analizat vizează sectoarele 2 și 3 ale drumului de centură al municipiului Chișinău și include soluțiile tehnice propuse pentru dezvoltarea traseelor, elementele privind configurarea drumului, conectarea la rețeaua rutieră existentă, precum și măsurile necesare pentru creșterea siguranței și fluidizarea traficului în zona capitalei.
După analiza studiului de fezabilitate, membrii Consiliului au aprobat documentația tehnică și au formulat observații și recomandări privind etapele următoare ale proiectului.
Tot în cadrul ședinței a fost examinat studiul de coridor/prefezabilitate pentru construcția autostrăzii Ungheni–Chișinău–Odesa, un proiect care urmărește dezvoltarea unei conexiuni rutiere moderne între Republica Moldova și rețelele regionale de transport.



