Constantin Cheianu a primit 100 000 lei din partea Guvernului. Lista celorlalți fericiți

Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, lista personalităților desemnate câștigătoare a Premiului Național, ediția 2022. Pentru laureați se află și Constantin Cheianu, care a făcut campanie electorală pentru PAS.

Ca în fiecare an, câștigătorii vor primi medalia și diploma Guvernului, precum și un premiu bănesc de 100 000 de lei.

Așadar, laureații din acest an sunt ai Premiului Național sunt:

– Ghenadii Korotcenkov – profesor universitar, doctor habilitat în științe fizico-matematice, cercetător științific principal – pentru aportul fundamental în dezvoltarea științei și tehnologiilor, dar și pentru promovarea imaginii Republicii Moldova;

– Valentin Celac – doctor habilitat în biologie, conferențiar cercetător, cercetător ştiințific principal – pentru realizări în cercetări științifice, inovații și implementări;

– Mircea Ciobanu – scriitor, critic literar, editor de carte, jurnalist – pentru Opera Omnia;

– Colectivul format din Anatolie Lapicus – pianist, profesor universitar, șef al Departamentului pian din cadrul Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, solist al Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, Maestru în Artă, Artist al Poporului, și Iurie Mahovici – pianist, profesor universitar, solist al Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, Maestru în Artă, Artist al Poporului – pentru 30 de ani de activitate artistică fructuoasă și realizări ce au împletit inspirația, pasiunea și profesionalismul, precum și pentru promovarea imaginii Republicii Moldova în lume;

– Lidia Bojescu – meșter popular, fondator al Centrului de meșteșugărit cu titlu model „Atelier Bojescu” – pentru efortul de salvare și perpetuare a tradiției cusutului costumului popular și a artei meșteșugărești;

– Valeriu Bogheanu – compozitor, muzician, instrumentist și producător – pentru abnegație și muncă prodigioasă în domeniul culturii, contribuție la promovarea valorilor moral-spirituale și succese remarcabile în activitatea profesională;

– Constantin Cheianu – scriitor, jurnalist, autor și prezentator TV – pentru Opera Omnia.

Potrivit Guvernului, laureații au fost desemnați prin vot secret în cadrul ședinței din 12 septembrie a Comisiei pentru decernarea Premiului Național.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share