Politic

Constantin Țuțu: „Primarul din Băcioi refuză să respecte o hotărâre judecătorească și se lansează în populisme”

Pinterest LinkedIn Tumblr

Un scandal bizar la Primăria din comuna Băcioi. Secretarul consiliului local, Raisa Stoica, care a fost restabilită recent în funcţie, nu este lăsată să intre în birou. Natalia Chiochiu, este și nașa de cununie a viceprimarului comunei Băcioi, dar și cumătra Primarului, Vitalie Șalari, care a îndeplinit până acum interimatul funcției, s-a baricadat în oficiu şi nu o lasă pe Raisa Stoica să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu.

Raisa Stoica a fost suspendată din funcţie în 2012. Recent, instanţa de judecată a achitat-o şi a dispus repunerea ei în funcţie la discreţia aleşilor locali – lucru care s-a şi întâmplat, marţi, transmite Publika TV.

Cu toate acestea, secretarul interimar și viceprimarul comunei, refuză categoric de a întocmi actul de predare-primire a tuturor actelor necesarea pentru funcționarea primăriei și refuză să părăsească biroul.

Majoritatea consilierilor locali, în cadrul unei ședințe au votat pentru ca femeia să fie restabilită în funcție, doar că secretatul interimar şi unii funcţionari ai administraţiei locale susţin că femeia a fost restabilită ilegal în funcţie. Printre cei care s-au opus este şi tatăl primarului din Băcioi. Andrei Șalari, tatăl primarului Vitalie Șalari, fiind consilier local, spune că nu au votat și nici nu a fost anunțat cu privire la ședință, consideră că decizia a fost una ilegală. La rândul lor, consilierii locali care au votat pentru reinstituirea în funcție a Raisei Stoica declară că au fost anunțați toți consilierii, doar că unii nu au venit în mod intenționat.

„Am fost nevoiți să luăm și să adoptăm o decizie. Cu votul majorității consilierilor aleși. Au fost prezenți inițial 15 consilieri din 23, sunt mulţi absenți care sunt plecați. Cunoștea și dumnealui, dar intenționat nu s-a prezentat”, a spus consilierul local, Viorel Gortolomei.

În cele din urmă, primarul comunei, Vitalie Șalari, a solicitat astăzi ambasadelor Uniunii Europene la Chișinău și ambasadei Statelor Unite ale Americii azil politic, invocând că ar fi persecutat de Partidul Democrat și, în particular, din partea deputatului democrat Constantin Țuțu. Acesta a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că în prezent are opt dosare penale „fabricate”, iar recent a avut o întâlnire cu deputatul PDM Constantin Țuțu, care a cerut ca Șalari să cedeze funcția de secretar și viepremar al comunei Băcioi în favoare Partidului Democrat.

Contactat de Telegraph.md, deputatul Constantin Țuțu a declarat că ultima dată când a discutat cu Primarul din Băcioi a fost la inaugurarea unui teren de joacă construit cu implicarea democratului, iar Șalari încerca să-i saboteze evenimentul.

„Nu am nimic cu domnul Șalari și nu am discutat niciodată cu el despre careva colaborări. Ultima discuție pe care am avut-o a fost atunci când eu am făcut posibilă amenajarea unui teren de joacă pentru copii la Creșa 176, iar dumnealui punea piedici, nu permitea să ne conectăm la energia electrică pentru a pune muzică pentru copii. În general, domnul Șalari încearcă să saboteze toate acțiunile pe care le organizez eu în comuna Băcioi.”, a declarat Constantin Țuțu.

loading...

Comments are closed.