Constituționalistul Alexandru Tănase spune că viitorul Parlament ar putea fi și mai problematic

Alegerile parlamentare anticipate nu vor schimba situația politică din țară, iar viitorul Parlament va fi identic sau chiar mai problematic decât actualul. Opinia a fost expusă de către fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, într-un interviu pentru Europa Liberă, transmite Telegraph.md

Deși motivul anunțat al acestei dizolvări de parlament este eliminarea hoților, asanarea clasei politice și așa mai departe, o să ne convingem în foarte scurt timp că viitorul parlament va avea o compoziție similară cu cea de astăzi. Actorii, în linii mari, vor rămâne aceiași, deoarece sistemul electoral rămâne a fi nereformat, partidele politice sunt instituții nedemocratice, în care lipsește democrația internă, poporul rămâne același. Prin urmare, nu s-a schimbat niciun element care ar putea să furnizeze un rezultat total diferit decât ceea ce avem noi la ora actuală. Pur și simplu, vom asista la o reconfigurare a puterii din stat și o negociere între partidele care vor obține majoritatea”, a declarat Tănase.

Totodată, constituționalistul nu vede cu ochi buni ideea guvernării unui singur partid politic.

Toată lumea acuma triumfă, e pur și simplu o euforie totală pe rețelele de socializare că, în sfârșit, parlamentul va fi demis, nimeni nu încearcă să vadă ce se va întâmpla cu doi pași mai târziu. Cum poate arăta viitorul parlament? Ce se va întâmpla dacă viitorul parlament va fi aproximativ ca și acesta sau care ar fi evoluția R. Moldova, dacă ne-am pomeni mâine cu o majoritate de 55 de mandate ale unui partid, care, de fapt, ar domina scena politică de unul singur? În ce măsură este bine să existe un singur partid și nu o guvernare de coaliție? Sunt întrebări fundamentale, dar ele pe nimeni nu preocupă”, a mai spus Alexandru Tănase.

Citește și: ALBUM FOTO // Maia Sandu s-a întâlnit astăzi cu Jeanne Barseghian, primarul orașului Strasbourg

Total
0
Shares
 
Total
0
Share