Contingentul de pacificatori ai Armatei Naţionale KFOR-21 a revenit la Chișinău, după executarea misiunii de menținere a păcii din Kosovo.
În acest context a fost desfășurată o ceremonie oficială, în cadrul căreia pacificatorii au fost decorați cu distincții și diplome.
Prezent la eveniment, ministrul Apărării Anatolie Nosatîi i-a felicitat pe cei 41 de militari pentru contribuția la menținerea păcii și stabilității pe plan internațional, apreciind înalt profesionalismul contingentului moldovenesc în aria de responsabilitate în cadrul Comandamentului Regional Vest (Regional Command West).
De menționat că, pe 28 ianuarie curent, în baza militară Camp Villaggio Italia din localitatea Pech, a avut loc ceremonia de schimb de autoritate între contingentele de pacificatori moldoveni, în prezența conducerii Comandamentului Regional Vest.
Contingentul KFOR-21, format din 41 de militari, a activat în Kosovo din iulie 2024, pacificatorii executând misiuni de securitate și pază, patrulare şi de geniu în aria de responsabilitate.
De notat că pacificatorii moldoveni participă în cadrul misiunii de menținere a păcii KFOR din anul 2014.