Contrabandă reinventată la frontiera moldo-română: Țigări transportate cu bicicletele

Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și ridicat în vederea confiscării, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 5.000 de pachete cu ţigarete de contrabandă, în valoare totală de aproximativ 50.200 de lei.

În data de 02 mai a.c., poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Românești au organizat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete. Pe timpul acţiunii, polițiștii de frontieră au observat cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, pe direcţia localității de frontieră Bobulești, mai multe persoane care nu își justificau prezența în zona de frontieră.

La fața locului s-au deplasat polițiști de frontieră din cadrul sectorului, iar în apropierea malului râului Prut au fost depistate abandonate trei colete cu țigări și trei biciclete. Polițiștii de frontieră români au anunțat imediat și autoritățile de frontieră din R. Moldova, iar cercetările au fost efectuate pe ambele maluri ale râului Prut, fără a fi depistate persoane.

La inventarierea bunurilor a reieşit faptul că în colete se aflau ţigarete, fiind stabilită cantitatea de 100.000 de ţigarete (5.000 de pachete), în valoare de peste 50.000 de lei, bunuri ce au fost ridicate de poliţişti în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. Totodată, sunt desfășurate activități specifice în vederea depistării şi identificării persoanelor implicate, la finalizare cercetărilor urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Total
0
Shares
Total
0
Share