Inspectoratul Supraveghere Produse Nealimentare și Protecția Consumatorilor informează că, în cadrul Centrului Unic de Apel pentru Consumatori, au fost recepționate apeluri telefonice prin care consumatorii au semnalat posibile neconformități privind calitatea motorinei comercializate la unele stații de alimentare cu combustibili.
Potrivit instituției, în spațiul online și pe rețelele de socializare au fost identificate mai multe materiale video publice, postate de consumatori, care exprimă nemulțumiri similare privind calitatea motorinei.
„Aceste semnale indică existența unor preocupări recurente în rândul consumatorilor”, se menționează în comunicat. Reclamațiile fac referire la anumite stații de alimentare, în privința cărora sunt invocate posibile neconformități, informații ce urmează a fi verificate în limitele competențelor legale ale Inspectoratului.
În acest context, instituția a dispus efectuarea controalelor inopinate la stațiile de alimentare vizate, în scopul verificării respectării cerințelor legale privind calitatea combustibililor comercializați.
Totodată, autoritatea precizează că verificările urmăresc stabilirea eventualelor neconformități și aplicarea măsurilor prevăzute de legislația în vigoare, după caz.