Controlul asupra spectrului de frecvențe radio cu utilizare civilă va fi preluată de ANRCETI

 

Spectrul de frecvențe radio cu utilizare civilă va fi gestionat de către Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI), iar termenul de valabilitate a licențelor radio, eliberate prin concurs, va fi majorat de la 15 la 25 de ani.

De asemenea, va fi posibilă prelungirea licențelor respective, fiind exclusă obligația de a achita taxa de portabilitate.

Modificările menționate au fost aprobate de Guvern, la inițiativa Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, în scopul diminuării poverii administrative asupra furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice.

„Vom îmbunătăți, astfel, mediul de afaceri pentru furnizorii de servicii de comunicații electronice, vom stimula investițiile în infrastructură și vom asigura servicii mai calitative și mai accesibile pentru utilizatorii finali”, a declarat vicepremierul, ministrul dezvoltării economice și digitalizării, Dumitru Alaiba.

Prin obținerea statutului de țară candidat la aderarea în Uniunea Europeană, Republica Moldova și-a asumat angajamentul de a dezvolta societatea informațională în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor și de a îmbunătăți calitatea serviciilor în acest domeniu, la prețuri rezonabile.

Total
0
Shares
Total
0
Share