Copil de 7 ani, transportat de urgență la Iași printr-o intervenție aero-medicală SMURD

O nouă intervenție aero-medicală SMURD România a avut loc astăzi, 8 octombrie, în Republica Moldova. O aeronavă medicală a aterizat la ora 12:42 pe stadionul Dinamo din Chișinău pentru a transporta un pacient grav bolnav, un copil de 7 ani. Acesta fusese internat la Institutul Mamei și Copilului în data de 12 septembrie 2024, în secția de reanimare somatică, din cauza unei patologii congenitale severe care s-a complicat în timp.

Starea de sănătate a copilului s-a deteriorat, iar medicii au decis, în urma unui consiliu interclinic, că este necesar transferul lui la Spitalul de urgență pentru copii „Sf. Maria” din Iași, pentru tratament complex în secția de reanimare. Transportul a fost realizat de specialiștii din cadrul Serviciului Național Consultativ și Transfer Interspitalicesc (SNCTI) al IMSP CNAMUP, care au monitorizat starea pacientului pe parcursul transferului de la Institutul Mamei și Copilului până la predarea sa echipajului SMURD România.

Intervenția a fost coordonată de Victor Corciu, șeful SNCTI, iar echipa medicală a fost formată din Victoria Lupu, medic specialist anesteziolog-reanimatolog, Svetlana Furnică, felcer, Elena Sîrbu, asistent medical, și Anatol Buruian, conducător autoambulanței. Datorită colaborării dintre echipele din Moldova și România, copilul a fost transportat în siguranță pentru a continua tratamentul la Iași.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share