CORONAVIRUS // În Bulgaria parlamentarii, membrii Guvernului și ai birourilor politice au fost suspendați de salarii

Parlamentarii, membrii guvernului şi ai birourilor politice, precum şi şefii agenţiilor de stat din Bulgaria au salariile suspendate de la 1 aprilie, iar măsura se aplică până la finalul stării de urgenţă provocată de pandemia de COVID-19.

niţiativa a fost lansată de partidul de guvernământ, condus de premierul Boiko Borisov, iar decizia a fost votată luni noapte în Parlamentul de la Sofia, după 11 ore de dezbateri.

Decizia a fost aprobată cu 170 de voturi, din cele 240 de locuri din legislativ, potrivit BTA, scrie Agerpres. Salariile oficialilor se vor duce într-un fond al Ministerului Sănătăţii ce va fi folosit pentru prevenţia COVID-19 şi tratarea pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus.

Starea de urgenţă din Bulgaria va fi în vigoare până la 13 mai, după ce termenul iniţial a fost prelungit cu o lună, scrie Libertatea.ro.

Citește și: Care este starea de sănătate a premierului Boris Johnson, după a doua noapte petrecută la terapie intensivă

Total
0
Shares
 
Total
0
Share