Coronavirus omoară tot mai mulți oameni, numărul deceselor în China l-a depăşit pe cel al SARS

Circa 425 de persoane au decedat ca urmare a infecţiei cu noul coronavirus în China, iar numărul persoanelor infectate a ajuns la 20 438, conform bilanţului publicat, marţi dimineaţă, de autorităţile medicale de la Beijing.

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 64 de noi decese din cauza coronavirusului, toate în provincia Hubei, unde virusul a fost depistat prima oară.

Bilanţul anterior, anunţat, luni dimineaţă, indică un număr de 361 de decese şi peste 17.000 de cazuri de persoane infectate cu acest virus. Astfel că numărul deceselor în China l-a depăşit pe cel al SARS, din 2003.

La nivel mondial, 25 de ţări au raportat peste 130 de cazuri de infecţie cu acest virus. Cele mai multe dintre aceste persoane călătoriseră recent la Wuhan, în alte zone din provincia Hubei sau erau turişti chinezi. De asemenea, multe state au început să interzică accesul vizitatorilor chinezi, iar mai multe companii aeriene importante şi-au anulat toate zborurile care trec prin China.

Epidemia cu SARS, din 2003, a rezultat în infectarea a peste 5.000 de persoane pe teritoriul Chinei şi decesul a 349 de oameni. La nivel global, peste 8.000 de cazuri de SARS au fost confirmate între noiembrie 2002 şi iulie 2003, epidemia, fiind soladtă cu 774 de decese la nivel mondial.

Comitetul permanent al Biroului politic, organ executiv format din oficiali de rang înalt de la Beijing, a comunicat că epidemia este „un test major pentru sistemul şi capacitate de guvernare a Chinei”.

SARS (Sindromul Acut Respirator Sever) este o boală care afectează sistemul respirator al omului, indusă de virusul SARS.

Citește și: Primul medic care a alertat China despre coronavirus a fost pedepsit de autorități. După o lună Curtea Supremă i-a dat dreptate.

Total
0
Shares
Total
0
Share