Corpurile neînsuflețite ale victimelor exploziei din sectorul Râșcani au fost scoase iar voluntarii au colectat produse pentru sinistrați

Dezastrul provocat de explozia mortală din Capitală, filmat cu drona, sectorul riscani, chisinau, republica moldova, 

Corpurile neînsufleţite ale copilului şi mamei sale s-au aflat sub dărâmături mai bine de 24 de ore. Victimele au fost scoase de salvatori aseară în jurul orei 23.00.

În faţa blocului s-au adunat rudele şi mai mulţi vecini ai victimelor. Acestea au declarat că au recunoscut victimele. „Dumnezeu să-i odihhnească„, a spus una dintre persoanele ajunse la fața locului.

În curtea blocului unde a avut loc tragedia au venit mai multe persoane îndurerate care au aprins lumânări și au adus flori. Tot în curte a fost instalat și un cort, în care un grup de voluntari au adus produse alimentare şi haine pentru sinistraţi şi salvatori. Aceștia au colectat crupe, zahăr, ulei, paste făinoase. „Fiecare aduce tot ce poate, adunăm din tot orașul.”, transmite Publika.

Am venit și am întrebat. Mi-au spus că au nevoie de crupe, apoi am fost și am cumpărat crupe și le-am adus aici.”

Oamenii s-au mobilizat în urma unui apel făcut pe reţelele de socializare.

Avem nevoie de mai mulți voluntari care să asigure paza acestor lucruri și produse pe care le-am adunat în prima zi”, a declarat Alexei Siviniuc, organizatorul acţiunii de voluntariat.

Tot voluntarii au venit și în ajutorul pompierilor care efectuau lucrări de întărire în apartamentele afectate.

”Am adunat lucruri şi alimente strict necesare, cum ar fi apă, ceai, cafea, zahăr, apă fierbinte, ca oamenii care lucrează aici să poată în acest timp să se încălzească cu un ceai”, a menționat Alexei Siviniuc, organizatorul acţiunii de voluntariat.

Operațiunea salvatorilor a durat până noaptea târziu.

Total
0
Shares
Total
0
Share