Social

Corupție la Asociația Invalizilor! O angajată cercetată penal pentru luare de mită

Pinterest LinkedIn Tumblr

O angajată a Asociaţiei invalizilor din Republica Moldova a fost escortată la CNA pentru a fi audiată într-un dosar de corupţie, în care este bănuită de luare de mită. Femeia a fost denunţată de către o locuitoare a capitalei care a declarat că, pe parcursul mai multor ani, a fost forţată de angajata Asociaţiei să-i dea jumătate din banii, alocaţi ca ajutor material pentru deţinătorii diferitor grade de invaliditate.

În fapt, denunţătoarea a spus că, începând cu anul 2006, reprezentanta Asociaţiei invalizilor ar fi condiţionat-o să-i dea 50 la sută din îndemnizaţia anuală unică, drept mulţumire pentru faptul că ar fi inclus-o în lista de beneficiari. Potrivit femeii, şi în acest an, de Ziua internaţională a invalizilor, care se sărbătoreşte pe 3 decembrie, ar fi fost convinsă de angajata Asociaţiei să-i dea 1500 de lei din suma de 3000, alocată pentru eveniment, se spune într-un comunicat de presă al Centrului Național Anticorupție.

Pe data de 11 decembrie, după ce a ridicat banii de la bancă, declaranta a transmis, sub controlul CNA, suma estorcată.Transmiterea a avut loc la domiciliul bănuitei, iar în urma percheziţiei aceasta a returnat banii benevol  ofiţerilor CNA.

Bănuita a fost escortată la CNA pentru a fi audiată, ulterior fiind eliberată cu menţiunea de nepărăsire a localităţii. Pe acest caz a fost deschis un dosar penal pentru luare de mită şi, dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă până la  7 ani de închisoare sau o amendă în mărime de până la 4350 de unităţi convenţionale.

Cazul este cercetat de CNA şi procurorii anticorupţie. În prezent, se desfăşoară şi alte acţiuni pentru documentarea, sub toate aspectele, a cazului şi identificarea întregului cerc de suspecţi.

loading...

Comments are closed.