Cota zero la impozitul pe profitul reinvestit se menține și în 2026 pentru companiile eligibile din economie

Parlamentul și Guvernul susțin menținerea cotei zero la impozitul pe profitul nedistribuit și în anul 2026, ca parte a pachetului de măsuri fiscale pentru stimularea economiei. Decizia a fost susținută în decembrie 2025 de Parlamentul Republicii Moldova și de Guvernul Republicii Moldova.

Potrivit măsurilor anunțate, în anul 2026 vor putea beneficia de cota zero la impozitul pe profitul reinvestit companiile care au o cifră de afaceri anuală sau dețin active de până la 100 milioane lei și au maximum 249 de angajați, cu excepția celor care desfășoară activități de comerț, încadrate la capitolul G din CAEM-2.

În cazul companiilor care fac comerț, acestea pot beneficia de facilitate doar dacă cifra de afaceri sau valoarea activelor nu depășește 50 milioane lei și dacă au cel mult 49 de angajați. Condiția generală este ca profitul să fie reinvestit și să nu fie distribuit sub formă de dividende.

Autoritățile precizează că această facilitate nu a fost aplicată în perioada 2023–2025 și nu va fi aplicată nici în 2026 pentru întreprinderile individuale, gospodăriile țărănești, rezidenții zonelor economice libere, rezidenții Parcului IT, precum și pentru entitățile din sectorul financiar și cel al asigurărilor.

Totodată, în anul 2026 nu pot beneficia de cota zero companiile din comerț, încadrate la capitolul G din CAEM-2, care au mai mult de 50 de angajați, o cifră de afaceri mai mare de 50 milioane lei sau active ce depășesc acest prag.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share