Lifestyle

COVID-19: Numărul de infectări la nivel mondial a depășit 15 milioane

Pinterest LinkedIn Tumblr

Peste 15 milioane de cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost înregistrate oficial la nivel mondial, dintre care mai mult de jumătate în Statele Unite şi America Latină, potrivit unui bilanţ realizat de AFP din surse oficiale miercuri la 16:00 GMT.

Pandemia se intensifică şi multe ţări sunt nevoite să-şi consolideze măsurile. În mai puţin de cinci zile, un milion de cazuri noi au fost identificate în întreaga lume. Şi de o săptămână, peste 230.000 de cazuri au fost anunţate în medie zilnic. Numărul de cazuri de infecţii cunoscute s-a dublat de la 11 iunie.

În total, au fost înregistrate cel puţin 15.007.291 de cazuri, dintre care 617.603 decese şi 8.351.373 de persoane declarate vindecate. În Statele Unite, cea mai afectată ţară cu 3.915.780 de cazuri (dintre care 142.312 decese), peste 460.000 de noi cazuri au fost înregistrate într-o săptămână, conform datelor Centrelor pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), cu 10% mai mult decât săptămâna precedentă (420.000).

Alte semne ale acestei agravări a situaţiei, în afară de Statele Unite, mai multe ţări sau teritorii au înregistrat un număr record de cazuri în ultimele zile, precum Australia, cu 502 de noi cazuri de infectare, potrivit unui bilanţ difuzat miercuri. Totalul se apropie acum de 13.000 de cazuri pe insula continent. Hong Kong a raportat miercuri 113 noi cazuri de contaminare cu COVID-19, de asemenea un nou record.

Sursa: Agerpres.ro

Citește și: STUDIU // Imunitatea la COVID-19 scade rapid la persoanele care au fost infectate, dar au avut simptome uşoare

loading...

Comments are closed.