Externe

COVID-19 // O echipă de experți din cadrul OMS se îndreaptă spre China pentru a investiga originea virusului

Pinterest LinkedIn Tumblr

O echipă de experţi din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a plecat spre China pentru a organiza o investigaţie asupra originilor noului coronavirus, care a declanşat actuala pandemie, a declarat vineri o purtătoare de cuvânt a instituţiei, citată de Reuters, citat de Agerpres, citat de Telegraph.md

Experţii OMS, specialişti în biologie şi epidemiologie, vor colabora cu oameni de ştiinţă din China pentru a stabili sfera de acţiune şi parcursul investigaţiei, după cum a declarat purtătoarea de cuvânt a OMS, Margaret Harris, în cadrul unei informări de presă.

De asemenea, ea a precizat că OMS nu va avea niciun rol în cadrul unui comitet independent de experţi, anunţat joi, care va analiza modul în care a fost gestionată la nivel mondial pandemia de COVID-19.

OMS, aspru criticată pentru reacţia sa iniţială la pandemia de COVID-19, anunţase joi că a înfiinţat un comitet independent de experţi, al cărui obiectiv este acela de a realiza „o evaluare onestă” a felului în care această organizaţie a gestionat criza sanitară şi care ar trebui să permită „prevenirea unor astfel de tragedii în viitor”.

Potrivit directorului OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, noul comitet independent va furniza un raport interimar la o întrunire anuală a miniştrilor Sănătăţii, ce va avea loc în noiembrie.

Citește și: Bulgaria reintroduce restricțiile. Se închid barurile și discotecile, iar capacitatea teraselor este redusă la jumătate

loading...

Comments are closed.