Creditele au crescut în iulie 2025

În iulie 2025, volumul creditelor noi acordate de băncile comerciale din Moldova a ajuns la 7,01 miliarde lei, în creștere cu 0,9% față de luna precedentă, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei.

Majoritatea, 76%, a fost constituită din credite în lei, în sumă de 5,33 miliarde lei (+1,4% față de iunie). Cele mai solicitate au fost împrumuturile cu termene între 2 și 5 ani, reprezentând 54,9% din total.

Persoanele fizice au contractat credite de 2,6 miliarde lei (+4,3%). Din acestea, 62,6% au fost pentru consum și 37,1% pentru achiziții imobiliare. Creditele de consum în lei, majoritar pe 2–5 ani, au însumat 1,43 miliarde lei, iar împrumuturile ipotecare au depășit o treime din total. Dobânda medie a urcat la 10,95% pentru creditele de consum și la 8,25% pentru cele imobiliare.

Împrumuturile persoanelor juridice au scăzut cu 0,9% față de luna precedentă. Societățile comerciale nefinanciare au atras 93,5% din acest volum, reprezentând 57,9% din totalul creditelor noi. Dobânda medie a urcat la 8,72% pentru creditele în lei și a scăzut la 5,13% pentru cele în valută.

Per ansamblu, rata medie a dobânzii a fost de 9,35% pentru creditele în lei și 5,13% pentru cele în valută.

Total
0
Shares
Total
0
Share