Creștere alarmantă a tentativelor de escrocherie: Până la 20 de cazuri raportate zilnic la numărul de urgență 112

Tentativele de escrocherie prin intermediul telefonului mobil, mesajelor text și în mediul online sunt raportate zilnic la numărul unic de urgență 112. În luna septembrie, în medie, până la 20 de cazuri de escrocherie au fost semnalate în fiecare zi.

Cele mai frecvente scheme de fraudă includ metoda „ruda implicată într-un accident rutier”, accesarea linkurilor dubioase care promit premii sau participări la sondaje, precum și tentative de furt de date financiare prin rețele de socializare, telefon sau site-uri de comerț online.

Autoritățile îndeamnă cetățenii să fie vigilenți și să nu furnizeze informații confidențiale, cum ar fi parolele sau datele cardurilor de plată. În cazul în care se confruntă cu astfel de tentative, cetățenii sunt sfătuiți să sune imediat la numărul de urgență 112 pentru a raporta incidentul și a preveni eventuale pierderi.

Fiți precauți și tratați cu suspiciune orice solicitare de date personale sau plăți prin intermediul rețelelor de socializare sau mesajelor telefonice.

Total
0
Shares
Total
0
Share