Creștinii ortodocși care urmează calendarul de stil vechi vor celebra astăzi Schimbarea la Față a Mântuitorului, una dintre cele 12 praznice împărătești ale anului. Aceasta este singura zi din Postul Adormirii Maicii Domnului când va fi permis consumul de pește, iar credincioșii sunt chemați la împărtășanie.
Sărbătoarea amintește minunea de pe muntele Tabor, unde Iisus Hristos s-a arătat ucenicilor săi, Petru, Ioan și Iacov, cu fața strălucind ca soarele și veșmintele albe ca lumina. Momentul prefigurează atât suferința Mântuitorului pe cruce, cât și slava Învierii, chemând credincioșii la o schimbare spirituală și la o viață luminată prin fapte bune.
Tradițional, enoriașii vor aduce la biserică struguri pentru a fi binecuvântați și împărțiți. În credința populară, sărbătoarea marchează începutul despărțirii de vară: apele se răcesc, păsările călătoare se pregătesc de drum, iar insectele și reptilele se retrag în pământ.
Schimbarea la Față, cunoscută în popor și sub denumirea de „Probrajnia”, va reprezenta un moment de înnoire sufletească și reflecție pentru credincioși.