Externe

Crimă șocantă în SUA: Cinci persoane, printre care o femeie însărcinată, găsite împușcate într-o casă

Pinterest LinkedIn Tumblr

Cinci persoane, printre care și o femeie însărcinată, au fost găsite împușcate într-o casă din Indianapolis, Statele Unite, eveniment calificat de primarul orașului drept „crimă în masă”, scrie New York Times. Orașul se confruntă cu o creștere alarmantă a criminalității.

Autoritățile bănuiesc că e vorba de mai mulți autori, care au comis crima cu intenție. Eforturile medicilor de a salva fătul victimei însărcinate au fost în zadar.

„Ce s-a întâmplat în această dimineață este crimă în masă”, a declarat primarul orașului, Joe Hogsett. Șeful poliției a arătat că este cea mai gravă crimă comisă în ultimii 10 ani.

Victimele sunt Kezzie Childs, 42 de ani, Raymond Childs Jr., 42 de ani, Elijah Childs, 18 ani, Rita Childs, 13 ani, Kiara Hawkins, 19 ani, și copilul ei nenăscut.

O a șasea victimă a fost găsită în viață într-un imobil din apropiere și a fost internată în spital, cu răni provocate de împușcături. Medicii se așteaptă ca tânărul să supraviețuiască.

Poliția a primit un apel duminică, în jurul orei 4.00, privind o persoană împușcată în zona de nord-est a orașului. Ofițerii l-au găsit la fața locului pe tânărul care a fost dus în viață la spital.

Ulterior, polițiștii au primit informații care i-au condus la o casă din apropiere, unde au descoperit cele cinci victime moarte.

În anchetă se va implica și FBI, a spus primarul, care pune violențele din oraș și pe seama înrăutățirii situației economice a oamenilor din cauza pandemiei.

Anul trecut au fost comise 245 de omoruri în Indianapolis, o creștere cu 40% față de 2019, potrivit raportărilor presei locale, mai arată NYT.

Sursa: Digi24

loading...

Comments are closed.