Așa-numitele autorități din regiunea transnistreană au lansat un apel către populație și mediul de afaceri pentru a dona bani într-un fond special destinat achitării salariilor, pensiilor și indemnizațiilor sociale, informează telegraph.md, cu referire la Zona de Securitate.
Anunțul a fost făcut de pretinsul premier al regiunii separatiste, Alexandr Rozenberg, care a declarat că economia regiunii traversează o perioadă critică.
Potrivit acestuia, dificultățile sunt provocate de „restricțiile externe, problemele logistice și consecințele sistării livrărilor de gaze de la începutul anului 2025”.
În acest context, administrația de la Tiraspol a creat Fondul de sprijin social „ÎMPREUNĂ”, unde locuitorii și companiile sunt îndemnați să transfere bani.
Mijloacele colectate urmează să fie utilizate pentru plata pensiilor, indemnizațiilor și salariilor, inclusiv pentru funcționarii structurilor separatiste și ai instituțiilor de forță din regiune.
„Monitorizarea încasărilor și a cheltuielilor va fi deschisă și transparentă”, se arată în mesajul administrației transnistrene.
Practic, inițiativa presupune acoperirea din donații a obligațiilor financiare care, în mod normal, ar trebui suportate din bugetul regiunii.
Totodată, pentru acest fond a fost lansat și un site separat, unde administrația promite să publice numele donatorilor și sumele transferate.
Criza economică din regiunea transnistreană s-a accentuat după reducerea și ulterior sistarea livrărilor de gaze rusești, ceea ce a afectat grav industria și veniturile administrației separatiste.



