CSE Chișinău constată o situație excepțională în domeniul educației

Comisia Situații Excepționale Chișinău a constatat situație excepțională în domeniul educației. Într-o decizie emisă, CSE Chișinău consideră ilegale ordinele ministrului educației și cercetării prin care s-a constatat încetarea raporturilor de serviciu cu șeful Direcției generale educație, tineret și sport, Andrei Pavaloi, scrie IPN

Decizia Comisiei municipale stipulează că, până la adoptarea de către instanța de judecată a unor hotărâri definitive privind legalitatea emiterii ordinelor ministrului educației, Andrei Pavaloi va continua exercitarea funcției de conducător al Direcției educație a Consiliului municipal Chișinău.

„Imixtiune directă a celor de la PAS în treburile primăriilor și călcarea în picioare a legii prin demiterea cu grave abateri și după bunul plac a angajaților din diverse domenii. CSE Chișinău a constatat situație excepțională în domeniul educației și ilegalitate în ordinele ministrului educației în cazul șefului Direcției educație, tineret și sport, Andrei Pavaloi, până la adoptarea unor hotărâri definitive ale instanței de judecată pe marginea legalității adoptării actelor administrative menționate”, a declarat primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban.

În legătură cu declarațiile primarului municipiului Chișinău privind demiterea lui Andrei Pavaloi din funcția de șef al Direcției generale educație, tineret și sport din municipiul Chișinău, Ministerul Educației și Cercetării a precizat că Andrei Pavaloi a fost numit în funcția de șef DGETS contrar prevederilor Codului Educației, adică în lipsa unui concurs și pentru o perioadă nedeterminată de timp printr-o dispoziție a primarului.

Total
0
Shares
Total
0
Share