Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a anunțat că a soluționat prima cauză în care a explicat aplicarea Legii nr. 13/2022, prin care procedura de admitere în avocatură a fost modificată. Noua reglementare prevede că judecătorii și procurorii cu experiență de cel puțin 10 ani trebuie să susțină examenul de calificare în fața Comisiei de licențiere a profesiei de avocat, chiar dacă au solicitat admiterea anterior intrării în vigoare a legii, la 25 ianuarie 2022.
Instanța supremă a casat hotărârile primei instanțe și ale celei de apel, respingând acțiunea unui procuror care solicita admiterea în avocatură fără examen. Curtea a clarificat că dreptul de a fi admis fără examen, conform procedurii vechi, nu constituie o „speranță legitimă”.
CSJ a explicat, de asemenea, condițiile în care instanța poate obliga autoritatea administrativă să emită un act solicitat (acțiunea în obligare): existența unui drept preexistent cert, constatarea întrunirii tuturor condițiilor pentru emiterea actului și existența în lege a dreptului instanței de a substitui autoritatea, fără a înlătura dreptul discreționar al acesteia.
Hotărârea, adoptată de un complet de cinci judecători, are valoare jurisprudențială sporită și vine într-un context în care pe rolul instanțelor sunt câteva zeci de cauze similare. Decizia CSJ poate fi consultată aici.