CSP a avizat negativ reforma salarizării în sectorul bugetar și cere revizuirea prevederilor care vizează Procuratura

CSP a avizat negativ reforma salarizării în sectorul bugetar și cere revizuirea prevederilor care vizează Procuratura
EnglishFrançaisРусский
CSP

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a avizat negativ proiectul de lege privind reforma sistemului unitar de salarizare în sectorul bugetar, solicitând reexaminarea prevederilor care vizează sistemul Procuraturii.

Decizia a fost adoptată în ședința din 22 iunie 2026, după examinarea proiectului de lege pentru modificarea unor acte normative privind reforma salarizării în sectorul public.

Potrivit CSP, deși susține modernizarea sistemului de salarizare și necesitatea unui cadru salarial mai clar și echitabil, reforma nu poate fi aplicată Procuraturii fără a ține cont de statutul constituțional al procurorului și de garanțiile necesare pentru asigurarea independenței instituției.

Consiliul consideră că proiectul, în forma actuală, nu conține o analiză distinctă a impactului asupra Procuraturii, nu oferă soluții pentru problemele legate de atragerea și menținerea procurorilor în sistem și nu garantează menținerea nivelului actual al veniturilor salariale pentru procurori, personalul Procuraturii și angajații CSP.

„O salarizare necorespunzătoare în sistemul Procuraturii poate deveni o vulnerabilitate instituțională majoră”, avertizează CSP, menționând că un nivel de remunerare care nu reflectă responsabilitățile, riscurile și exigențele profesiei poate afecta atractivitatea funcției și poate accentua plecările din sistem.

Prin avizul emis, Consiliul solicită ajustarea proiectului de lege astfel încât reforma salarizării să contribuie la consolidarea sistemului Procuraturii, la menținerea garanțiilor de independență și la stabilitatea resurselor umane.

Hotărârea CSP urmează să fie transmisă Ministerului Finanțelor pentru examinare în procesul de definitivare a proiectului de lege.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share