În mijlocul zgomotului și agitației orașului, zonele verzi devin o oază de liniște și relaxare pentru locuitorii acestuia. Aceste spații nu sunt doar simple parcuri sau grădini, ci sunt locuri de întâlnire și recreere pentru comunitatea locală, care facilitează interacțiunea socială și deconectarea de la stresul vieții cotidiene.
În municipiul Soroca, eforturile autorităților locale de a asigura astfel de spații pentru locuitori au condus la crearea unui nou scuar care a fost amenajat la marginea orașului unde se simțea lipsa zonelor verzi.
Pe 22 aprilie, primăria municipiului Soroca a sărbătorit inaugurarea scuarului de pe strada Vasile Stroescu, invitând locuitorii cartierului și partenerul străin, Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), să celebreze acest eveniment. Proiectul a fost realizat cu sprijinul tehnic și financiar al agenției USAID, devenind un exemplu de cooperare eficientă între administrația locală și donatorul american. De menționat că, pe parcurs, proiectul a reușit să evolueze într-o platformă de colaborare între primăria municipiului Soroca și mai mulți donatori internaționali. Astfel, efortul colectiv a dus la construirea suplimentară a patru foișoare pe teritoriul scuarului, iar, ca următorul pas în dezvoltarea infrastructurii acestei zone, primăria consideră posibilitatea amenajării unui teren de joacă pentru copii.
Printre beneficiarii proiectului se numără peste 10.000 de cetățeni, în primul rând locuitorii cartierului care sunt încântați de noul spațiu public ce le-a îmbunătățit calitatea vieții. Copiii, în special, se bucură de noua zonă de odihnă în aer liber, navigând pe aleile parcului cu biciclete, role sau skateboard-uri.
Cu ocazia inaugurării scuarului și pentru a marca Ziua mondială a Pământului, Șeful adjunct al agenției USAID, dl John Riordan, a plantat un copac în cadrul evenimentului, aducând, astfel, și o contribuție personală acestui proiect. Dorința locuitorilor de a avea o zonă verde în cartier și bucuria lor ca urmare a realizării acestui proiect au evidențiat încă o dată importanța zonelor verzi, ca elemente esențiale ale vieții urbane, ce aduc beneficii semnificative atât pentru indivizi, cât și pentru comunitatea în ansamblu.
Valoarea totală a proiectului a constituit 100 706 de dolari SUA, inclusiv investiția agenției USAID de 70 633 de dolari SUA.
Comunitatea Mea este programul emblematic al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în domeniul guvernării locale, implementat în Republica Moldova de organizația internațională IREX. Programul are menirea de a acorda suport autorităților publice locale în a deveni mai eficiente, transparente și responsabile față de cetățeni. În prezent, Programul Comunitatea Mea colaborează cu 123 de primării și localități din întreaga țară, care beneficiază de instruiri și asistență tehnică pentru îmbunătățirea serviciilor publice locale, implicarea cetățenilor în guvernarea locală și implementarea instrumentelor de creștere a veniturilor locale.