Cu suportul USAID, a fost inaugurat sistemul de iluminat public stradal la Sîngereii Noi

Pe 28 februarie curent a avut loc inaugurarea sistemului de iluminat public stradal modern, implementat de primăria comunei Sîngereii Noi în cadrul Programului Comunitatea Mea, cu suportul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). La eveniment au participat Galina Guțu, primarul comunei Sîngereii Noi, Scott Hocklander, șeful Misiunii USAID în Moldova, reprezentanți ai Programului Comunitatea Mea, și cetățeni din localitate.

În cadrul prezentării rezultatelor proiectului pe una dintre străzile comunei, Scott Hocklander a avut oportunitatea să comunice cu cetățenii, beneficiari direcți ai lucrărilor realizate, care au reconfirmat importanța proiectului implementat pentru oamenii de rând și comunitate, în întregime. Extinderea și modernizarea sistemului de iluminat public stradal au fost selectate drept o prioritate a comunității de însuși locuitorii săi, întrucât, anterior, majoritatea populației locale nu avea iluminat stradal, în special pe străzile periferice. Prin implementarea acestui proiect, primăria comunei Sîngereii Noi a reușit să extindă sistemul de iluminat public pe mai multe străzi din localitate cu un total de 13 km.

Drept rezultat, proiectul oferă acces la serviciile de iluminat public pentru mai mult de 5000 de persoane – locuitori ai străzilor cu sistem de iluminat modern instalat, copii și tineri care frecventează programele școlare și extrașcolare, persoane în etate și cu dizabilități, angajați ai școlii și grădiniței, etc.

Proiectul a ținut cont și de aspectul eficienței energetice, fiind instalate 370 de corpuri de iluminat LED, eficiente din punct de vedere energetic, cu echipamente auxiliare și panouri de evidență și distribuție a energiei electrice, ceea ce va contribui la reducerea costurilor pentru energia electrică suportate de primărie.

Proiectul a fost implementat de primăria comunei Sîngereii Noi, datorită asistenței tehnice și cofinanțării acordate de USAID Moldova prin intermediul Programului Comunitatea Mea. Valoarea totală a proiectului este de 87.339 USD, dintre care contribuția USAID reprezintă 44.579 de dolari SUA, iar contribuția locală – 42.760 de dolari SUA.

Total
0
Shares
Total
0
Share