Concernul rus Gazprom a adresat o invitație ministrului energiei al Republicii Moldova, Victor Parlicov, pentru a participa la o întrunire a acționarilor ce va avea loc la Sankt-Petersburg. Ministrul a declarat că decizia de a merge sau nu în Rusia va fi luată în urma consultărilor cu premierul Dorin Recean, potrivit IPN.
„Am primit săptămâna aceasta o invitație din partea Gazpromului să vin la discuții în Sankt-Petersburg. Subiectul este foarte sensibil. Urmează să coordonăm vizita și pozițiile cu domnul prim-ministru. Vom face tot posibilul pentru a ne asigura că fluxurile de gaze sunt stabile, consumatorii sunt asigurați, iar stabilitatea este menținută și în regiunea transnistreană”, a declarat Victor Parlicov.
Președintele interimar al Moldovagaz, Vadim Ceban, a precizat că evenimentul programat pentru sfârșitul lunii noiembrie va include prezentarea candidaților propuși de Guvern pentru conducerea Moldovagaz. Printre aceștia se numără Dorin Junghietu, propus pentru funcția de președinte, și Eduard Calancea, propus pentru Consiliul de Administrație. Aceste numiri urmează să fie aprobate de Gazprom.
Problemele de conducere ale Moldovagaz rămân nerezolvate, în contextul în care noul Consiliu de Administrație nu a fost stabilit la ședința din 25 septembrie din cauza lipsei unui acord în Consiliul de Observatori, format din șase membri – patru din partea Gazprom și doi din partea Republicii Moldova. Deciziile în Consiliu necesită cel puțin cinci voturi pentru a fi aprobate.
Moldovagaz este deținută majoritar de Gazprom (50%), urmată de Agenția Proprietății Publice a Republicii Moldova (35,3%) și Tiraspoltransgaz (13,14%). Întrunirea de la Sankt-Petersburg este considerată crucială pentru viitorul companiei și pentru asigurarea stabilității aprovizionării cu gaze naturale în Republica Moldova.