Chiar dacă Parlamentul de la Chișinău a adoptat o lege care interzice propaganda televizată străină pe teritoriul țării noastre, televiziunile locale continuă nestingherit să facă propagandă. Și nu oricum, dar în cel mai grosolan și penibil mod. Astfel, Constantin Cheianu, a declarat ieri în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV, că deschiderea biroului NATO la Chișinău se datorează interviului realizat de colegul său Val Butnaru cu killerul care a recunoscut că omoară la comandă, Vitalie Proca.
“Poți să spui că și biroul NATO în Moldova a fost deschis după interviu cu killerul Proca.”, a declarat Cheianu.
Telegraph.md precizează însă că oficiul de Legătură NATO la Chişinău este o misiune diplomatică cu experţi din statele partenere de dezvoltare ale Republicii Moldova, nu are implicaţii militare şi este instituit în conformitate cu prevederile Acordului, semnat la Bruxelles, pe 29 noiembrie 2016, de către Prim-ministrul Pavel Filip şi Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg.
Amintim că Val Butnaru a realizat anterior un interviu cu killerul Vitalie Proca, care a recunoscut după cinci ani că a tras în bancherul rus, Gherman Gorbunțov. După cum a declarat Gorbunțov însuși și după cum demonstrează mai multe investigații jurnalistice, comandidatul lui Proca a fost primarul fugar, Renato Usatîi. Ulterior, după tentativa de asasinat, Usatîi a intrat în posesia casei de locuit și altor active ce au aparținut anterior bacherului rus.
Mai mult ca atât, există mai multe voci care declară că Jurnal TV îi face PR politic lui Usatîi și s-a implicat de partea primarului fugar în cazul tentativei de omor a lui Gorbunțov din două motive. Unul din motive ar fi faptul că lunar achită sume colosale de bani televiziunii pentru materialele prezentate și emisiunile cu participarea lui Usatîi în direct prin skype, sau cu oameni ai acestuia, cum ar fi soacra lui Proca. Într-o înregistrare audio făcută de avocata Ana Ursachi, Renato Usatîi recunoștea că Jurnal TV îi cerea 70 mii de euro lunar pentru promovare, dar dat fiind prietenia cu Năstase, au ajuns la un compromis de 40 mii de euro. Al doilea motiv ar fi înțelegerea dintre Usatîi și Andrei Năstase, ca Jurnal TV să-l sprijine mediatic pe Usatîi în lupta cu dușmanul comun Plahotniuc, în schimb Usatîi susține politic și financiar Platforma DA.