Cum a ajuns Rusia pe locul 2 la numărul de cazuri de coronavirus în doar câteva zile. Câți bolnavi erau la începutul lunii mai

Rusia continuă să șocheze prin evoluția în pandemia de coronavirus, depășind zi după zi recorduri negative. După ce timp de mai bine de trei luni nu apărea în niciun top privind numărul de cazuri înregistrate, în doar câteva zile a depășit toate țările greu încercate din Europa, Italia, Spania, Marea Britanie, Franța, și a urcat pe locul 2, după Statele Unite.

Rusia a atins pragul de 100.000 de cazuri de coronavirus la începutul lunii mai, potrivit datelor centralizate de Universitatea Johns Hopkins. La acea dată, Italia și Spania aveau deja un număr dublu de cazuri, peste 200.000. Cele două țări depășiseră 100.000 de cazuri cu o lună mai devreme, la începutul lui aprilie.

Începând de pe 2 mai, Rusia a înregistrat în fiecare zi între 10.000 și aproape 12.000 de noi cazuri, astfel că pe 12 mai a depășit Spania și a trecut pe locul 2 în topul țărilor cu cele mai multe cazuri, peste 232.000, după Statele Unite. Imagini cu cozi nesfârșite de ambulanțe așteptând să poată lăsa la spital pacienți cu coronavirus au șocat opinia publică. Tot în Rusia s-au înregistrat cazuri bizare de medici care au criticat sistemul de sănătate și care s-ar fi sinucis apoi, aruncându-se de la etaj, potrivit autorităților.

În schimb, la numărul de morți, Rusia se află la un nivel jos, cu 2.100 de decese raportate, de cel puțin zece ori mai puțin decât Spania și Italia.

Moscova a prelungit măsurile de izolare a populaţiei până pe 31 mai, rămânând principalul focar al epidemiei din Rusia. Marți, purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Puțin, Dmitri Peskov, a fost internat în spital, după ce a fost confirmat cu coronavirus.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share