Cum a motivat CEC respingerea solicitările Blocului “Victorie”: Pot depune o nouă cerere în termenele stabilite în programul calendaristic

Comisia Electorală Centrală, în ședința de astăzi, 7 august, a refuzat înregistrarea Blocului electoral „VICTORIE – ПОБЕДА” pentru participare la referendumul republican constituțional și alegerile pentru funcția de Președinte al Republici Moldova din 20 octombrie 2024.

Comisia a inițiat examinarea cererii în cadrul ședinței din 3 august curent. Urmare a identificării unor carențe în documentele prezentate , Comisia a solicitat, celor 4 partide politice constituante a blocului electoral și reprezentantului delegat de aceștia, în termen de până pe 6 august, corectarea erorilor sau elucidarea unor aspecte problematice identificate la etapa examinării preliminare a actelor prezentate: veridicitatea componenței organelor competente și asigurarea cvorumului, aspecte incerte din Acordul de constituire, termenii și modul de formare a blocului electoral, denumirea blocului, capacitatea juridică a persoanei delegate să reprezinte blocul etc.

În termenele indicate, partidele vizate au prezentat referința prin care au negat însăși existența carențelor dar fără a se folosi de posibilitatea corectării acestora, posibilitate care a fost oferită prin operațiunea administrativă de clarificare. Aceștia au ignorat solicitarea Comisiei de a prezenta acte interne care stabilesc componența numerică și nominală a organelor executive centrale competente de a decide alinierea la blocurile electorale.

În motivarea refuzului, Comisia a punctat că persoana desemnată să reprezinte blocul trebuie să aibă capacitatea de a asigura realizarea drepturilor și obligațiilor concurentului electoral, în caz contrar drepturile electorale pentru realizarea cărora acest bloc este creat devin iluzorii. Odată ce persoana desemnată de bloc este introdusă în listele restrictive internaționale, acesteia îi sunt aplicabile restricțiile stabilite de Legea nr. 25/2016 privind aplicarea măsurilor restrictive internaționale, care în mod implicit lipsesc persoana respectivă de posibilitatea să gestioneze liber fondurile financiare.

La fel, Comisia a notat că potrivit pct. 9 din Instrucțiunea privind particularitățile constituirii și înregistrării blocurilor electorale, aprobată prin hotărârea CEC nr. 1131/2023, denumirea blocului electoral nu poate fi identică cu denumirea altor concurenți electorali sau cu denumirea partidelor (inclusiv declarate neconstituționale), blocurilor electorale deja înregistrate. Nu se admite identitatea sau similitudinea elementelor de identificare ale concurenților electorali. Pentru a fundamenta opinia pe acest aspect, Comisia a evidențiat jurisprudența instanțelor judecătorești naționale dar și Curții Constituționale. Din perspectiva eșuării prezentării de către partidele politice a copiilor documentelor oficiale care să confirme componența numerică și nominală a organelor de conducere, Comisia a analizat datele publice. Astfel, pe portalul public al declarațiilor Autorității Naționale de Integritate lipsesc declarațiile depuse de persoanele care figurau în actele prezentate, cu excepția unor persoane care fac parte din Partidul Politic „VICTORIE” și ”Renaștere”. Respectiv, fie aceste persoane nu dețin actualmente funcții în organele centrale ale partidelor, după cum invocă solicitanții, fie au omis să execute propria obligație de a declara averea și interesele personale, fapt care în mod implicit necesită intervenția organului de resort, și în legătură cu acest fapt Comisia a sesizat Autoritatea Națională de Integritate.

În cazul înlăturării neconformităților, partidele interesate pot depune o nouă cerere în termenele stabilite în programul calendaristic.

Reprezentanții structurii politice au anunțat că vor contesta hotărârea CEC.

Total
0
Shares
Total
0
Share