Cum a pierdut Republica Moldova relația privilegiată cu Statele Unite ale Americii.
Relațiile dintre Republica Moldova și Statele Unite ale Americii se află, în prezent, într-o etapă de funcționare corectă din punct de vedere formal, însă lipsite de profunzime politică și consistență strategică. Nu asistăm la o ruptură sau la o confruntare deschisă, asistăm la o relație care, în timp, și-a pierdut substanța, vizibilitatea și relevanța pe agenda decizională a Washingtonului.
Chișinăul continuă să definească Statele Unite drept partener strategic. În practică însă, acest calificativ nu este confirmat de modul în care administrația americană gestionează relația bilaterală. În politica externă a SUA, noțiunea de „parteneriat strategic” nu reprezintă un titlu onorific, este rezultatul unei combinații clare de interes strategic, utilitate geopolitică, încredere politică și continuitate instituțională. Republica Moldova nu mai întrunește, în acest moment, aceste condiții într-o manieră convingătoare.
Un prim și foarte serios semnal al acestei realități este absența unui ambasador american la Chișinău, într-un context regional dominat de războiul ruso-ucrainean. Acest fapt indică un nivel scăzut de prioritate. Statele considerate esențiale pentru securitatea regională beneficiază de reprezentare diplomatică deplină și activă. Republica Moldova nu se regăsește în această categorie.
Aceeași logică se regăsește și în dimensiunea de securitate. Republica Moldova nu este inclusă explicit în strategiile de securitate ale Statelor Unite, deși se află în proximitatea directă a războiului din Ucraina. Washingtonul tratează securitatea moldovenească în mod indirect, prin sprijinul acordat Ucrainei și prin consolidarea flancului estic al NATO, evitând asumarea angajamentelor distincte față de Chișinău. Dintr-o perspectivă realistă, Republica Moldova este percepută mai degrabă ca un spațiu fragil, dificil de apărat și cu valoare strategică limitată, decât ca un actor care să justifice o investiție politică directă.
Nici pe plan economic relația nu este mai solidă, dar rămâne predominant tehnică. Impunerea unora dintre cele mai ridicate taxe vamale din Europa nu indică sub nicio formă un tratament preferențial. Sprijinul economic american, altădată substanțial, este în prezent limitat la asistență punctuală, nu la integrare economică sau la deschiderea unei piețe strategice pentru Republica Moldova.
Un element esențial în evaluarea stării reale a relației îl constituie modul în care sunt tratate contactele politice la nivel înalt. Vizita la Washington a unei delegații moldovenești formate din președintele Parlamentului, Igor Grosu, și ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, fără a fi primită de vreun înalt demnitar american, reprezintă un semnal diplomatic clar. În practica relațiilor internaționale, în special în cea americană, agenda întâlnirilor reflectă ierarhia priorităților. Lipsa întrevederilor la nivel politic înalt nu este un accident, ci o decizie. Ea indică faptul că Republica Moldova nu se află pe agenda decizională a administrației americane și că Washingtonul evită asumarea unor mesaje politice sau angajamente simbolice față de Chișinău.
Acest episod se înscrie într-un context mai larg de distanțare politică discretă, alimentată și de factori simbolici. Menționarea Republicii Moldova într-un context negativ de către președintele Donald Trump, în discursul său inaugural pentru al doilea mandat, atunci când a criticat cheltuielile externe realizate prin USAID, este relevantă nu doar prin impactul direct, ci și prin semnificație. Republica Moldova apare în discursul politic american ca un exemplu problematic, nu ca un partener sau ca un caz de succes al politicii externe americane.
Această percepție a fost accentuată de decizia autorităților moldovenești de a interzice intrarea în Republica Moldova a lui Brian Brown, activist conservator american cunoscut ca președinte al Organizației Naționale pentru căsătorie și al Congresului Mondial al Familiilor și apropiat al lui Donald Trump, care urma să participe la o reuniune publică la Chișinău. Din punct de vedere juridic, decizia poate fi explicabilă.
L Din punct de vedere politic însă, ea a fost interpretată în cercurile apropiate administrației Trump drept un gest neprietenos. Într-o administrație care acordă o importanță deosebită loialității și simbolurilor, astfel de episoade contribuie la deteriorarea climatului de încredere.
Deloc de neglijat este și sprijinul public exprimat de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, pentru contracandidații lui Donald Trump în alegerile prezidențiale americane, respectiv Joe Biden și Kamala Harris. În mod tradițional, statele mici evită să se poziționeze explicit în competițiile politice interne ale marilor puteri. Revenirea lui Donald Trump la Casa Albă a transformat această poziționare într-o pierdere de capital politic pentru Chișinău și a contribuit la instalarea unei neîncrederi politice tacite.
În plus, Republica Moldova și-a concentrat politica externă aproape exclusiv pe integrarea europeană, gestionată într-o manieră aproape exclusivistă, care a neglijat relația cu Statele Unite. Chișinăul a presupus că relația cu Washingtonul se va menține automat pozitivă atât timp cât parcursul european este susținut. În realitate, Statele Unite își calibrează relațiile bilaterale în funcție de interesul direct și de compatibilitatea politică cu administrația aflată la putere, nu pe baza unor automatismelor geopolitice.
Dacă ar fi fost nevoie de o dovadă suplimentară a relațiilor tot mai complicate cu Statele Unite, includerea Republicii Moldova pe lista celor 75 de state ai căror cetățeni se confruntă cu refuzuri la vizele de imigrare în SUA poate servi atât ca argument, cât și ca concluzie. Este o decizie cu o încărcătură politică evidentă. Republica Moldova nu beneficiază de un statut special și nu este percepută drept un partener care să justifice flexibilitate sau derogări. Prin comparație, Ucraina, aflată în plin război și expusă unor riscuri majore de migrație și instabilitate, nu figurează pe această listă. Diferența ține de poziția strategică pe care fiecare stat o ocupă în arhitectura de interese a Statelor Unite.
Prin cumularea tuturor acestor elemente se conturează imaginea unei relații reci, lipsite de profunzime strategică și de dialog politic substanțial. Republica Moldova nu este sancționată de Statele Unite, dar nici nu este tratată ca un partener relevant. Lipsa întâlnirilor la nivel înalt, absența din strategiile de securitate, tratamentul economic nepreferențial și iritațiile politice acumulate indică o relație minimală, fără investiție politică din partea Washingtonului.
Tabloul relațiilor moldo-americane este, așadar, cel al unei relații funcționale la nivel tehnic, dar slabe din punct de vedere politic, în care Chișinăul a mizat excesiv pe retorică și simbolistică, dar insuficient pe construirea unor relații instituționale solide, capabile să reziste schimbărilor de administrație de la Washington. Este o situație vulnerabilă, care limitează capacitatea Republicii Moldova de a conta cu adevărat în ecuația strategică americană.
Vlad Filat,
Prim-ministru al Republicii Moldova în perioada 2009-2013, președintele PLDM