Cum a reușit? În doar 3 ani, Ilan ȘOR a majorat bugetul Orheiului de 3 ori!

Cum a reușit, În doar 3 ani, Ilan ȘOR a majorat bugetul Orheiului de 3 ori, primar shor, jasmin, orheiland, furtul miliardului, partidul sor, filat banca de economii platon, 

Bugetul municipiului Orhei a fost majorat de trei ori în doar trei ani, astfel încât în 2019 va fi de 44,5 milioane de lei față de aproximativ 15 milioane în 2015, a declarat joi, 20 decembrie, primarul localității, Ilan Șor.

Mai mult decât atât, în această perioadă Orheiul nu a contractat nici un credit și a achitat 8,3 milioane de lei din cele 9,5 milioane din creditele contractate de administrația PLDM-istă a Orheiului. Administrarea Orheiului a demonstrat că Republica Moldova poate supraviețui și se poate dezvolta și fără credite din exterior. Iar cei care spun viceversa, „sunt proști sau vor să fure bani din buget”, a menționat Ilan Șor.
 
El a explicat performanțele obținute la Orhei prin crearea locurilor de muncă, precum și prin administrarea corectă a impozitelor și taxelor și reglementarea activității agenților economici.
 
Ilan Șor a dat exemplul celor trei cariere de piatră, care în 2018 au adus 4,2 milioane de lei la buget, în timp ce anterior nu achitau impozite. La fel, hotelul Codru care anterior achita câteva de mii de lei la buget, în 2018 a achitat jumătate de milion, adică de aproape 100 de ori mai mult. „Au fost revăzute taxele locale, criticate de unii, dar oamenii au avut de câștigat – drumuri, ajutor economic”, a adăugat primarul de Orhei.
 
Șomaj la Orhei nu mai există, astfel încât a fost lansat programul de readucere în țară a moldovenilor plecați peste hotare, iar bugetul pentru infrastructură a fost majorat de la 1,3 milioane de lei la 18 milioane, adică de mai mult de 10 ori.
 
Ilan Șor a promis că va putea realiza obiective similare la nivelul întregii țări, mai ales că va avea împuterniciri mai mare. Vor fi introduse monopoluri de stat la comerțul produselor din tutun, alcoolului, carburanților, de asemenea vor fi create fabrici și uzine de stat, a dat asigurări liderul Partidului ȘOR.
Total
0
Shares
Total
0
Share