Cum recunoști o persoană care face farmece: “Dacă vei rosti numele lui Dumnezeu…”

traditii populare, religie, blesteme

Multe persoane care se confruntă cu situaţii greu de explicat şi ghinioane, după ghinioane, ajung să creadă că li se fac farmece. Se pare că ar exista câteva modalităţi de a afla cine şi dacă măsluieşte ceva împotriva ta, sfaturi care circulă printre cei interesați.

1. În momentul în care vei rosti numele lui Dumnezeu sau numele lui Hristos, își va schimba comportamentul și expresia facială. Vor face în așa fel încât să nu te lase să mai vorbești despre acest subiect.

2. Dacă te închini în spatele unei persoane care face farmece, atunci aceasta va tresări.

3. Pasajele din Sfânta Scriptură, rugăciunile sau tămâia o vor face să devină roșie sau albă ca varul la față.

4. Dacă aceste persoane sunt stropite cu apă sfințită, brațele începe să le tremure.

5. Pune apă sfințită într-un fel de mâncare pe care i-l servești și este posibil să asiști la o criză d enervi din partea acelei persoane.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share