Sci-Tech

Cum ți se fură banii din cont când plătești cu cardul la hotel

Pinterest LinkedIn Tumblr

Fie că alegi să te cazezi pentru o vacanță sau o călătorie în interes de serviciu, alegi, de cele mai multe ori, să plătești cu cardul la hotel. Problema e că stocarea acestor date nu e atât de sigură, infirmează playtech.ro.

Specialiștii Kaspersky au analizat campania RevengeHotels, care vizează industria ospitalității, pentru a vedea ce se întâmplă cu datele bancare ale turiștilor. Odată ce acestea au intrat în baza de date a hotelurilor, lucrurile se complică.

Așa s-a ajuns la concluzia că peste 20 de hoteluri din America Latină, Europa și Asia au căzut victime ale unor atacuri malware direcționate. Este posibil ca un număr mai mare de hoteluri să fie afectate pe tot tot globul. Datele cardurilor turiștilor, stocate într-un sistem de administrare hotelieră, inclusiv cele primite de la agenții online de turism (OTA), riscă să fie furate și vândute infractorilor din întreaga lume.

Ceea ce ar trebui să-ți dea de gândit. Iată cum arată harta atacurilor de acest fel, potrivit Kaspersky.

furati de hotele

Cum îți fură hackerii banii din cont atunci când te cazezi la hotel

Specialiștii explică mecanismul prin care datele tale bancare ajung pe mâinile hackerilor: RevengeHotels este o campanie a diferite grupuri care utilizează troieni tradiționali cu acces de la distanță (denumiți RAT) pentru a infecta companiile din sectorul ospitalității. Campania este activă din 2015, dar a început să-și mărească prezența în 2019.

Cel puțin două grupuri, RevengeHotels și ProCC, au fost identificate ca făcând parte din campanie, cu toate că există posibilitatea ca mai multe grupuri de infractori cibernetici să fi pus umărul la așa ceva.

Principalul vector de atac din această campanie este reprezentat de e-mail-uri cu documente infectate – Word, Excel sau PDF. Unele dintre ele exploatează vulnerabilitatea CVE-2017-0199, încărcând-o cu ajutorul script-urilor VBS și PowerShell și apoi instalează versiuni personalizate ale diferitelor RAT-uri, precum și alte programe malware personalizate, cum ar fi ProCC, pe dispozitivul victimei, care ulterior ar putea executa comenzi și configura accesul de la distanță la sistemele infectate.

Tehnica e cunoscută sub numele de email spear-phishing și a fost elaborată cu o atenție deosebită asupra detaliilor și, de obicei, pretinde a veni din partea unor persoane reale din organizații legitime, făcând o cerere de rezervare falsă pentru un grup numeros.

De remarcat este faptul că inclusiv utilizatorii atenți ar putea fi păcăliți să deschidă și să descarce anexele din aceste e-mailuri, deoarece includ o mulțime de detalii (de exemplu, copii ale documentelor legale și motivația pentru care fac rezervarea la hotel) și arată convingător. Singurul detaliu care l-ar da de gol pe atacator ar fi un domeniu de typosquatting al organizației.

Ce se întâmplă apoi cu datele bancare

Odată infectat, computerul putea fi accesat de la distanță nu doar de grupul de infractori cibernetici. Dovezile colectate de cercetătorii Kaspersky arată că accesul de la distanță la recepțiile hotelurilor și la datele pe care le conțin sunt vândute pe forumuri ilegale, pe bază de abonament.

Programele malware au colectat date din fișele hotelurilor, din programele de imprimantă și au făcut capturi de ecran (această funcție a fost declanșată folosind anumite cuvinte în engleză sau portugheză).

Deoarece personalul hotelului a copiat de multe ori datele cardului de credit ale clienților din OTA pentru a factura, aceste date ar putea fi, de asemenea, compromise.

Telemetria Kaspersky a confirmat existența unor ținte în Argentina, Bolivia, Brazilia, Chile, Costa Rica, Franța, Italia, Mexic, Portugalia, Spania, Thailanda și Turcia. Multe dintre aceste destinații sunt des frecventate de români.

În plus, pe baza datelor extrase din Bit.ly, un serviciu popular de scurtare a link-urilor, utilizat de atacatori pentru a răspândi link-uri periculoase, cercetătorii Kaspersky presupun că utilizatorii din multe alte țări au accesat, cel puțin, link-ul periculos, sugerând că numărul de țări cu posibile victime ar putea fi mai mare.

Cum te ferești de astfel de atacuri

Specialiștii vin și cu câteva sfaturi pentru ca turiștii să se ferească de astfel de situații:

  • – Atunci când plătești o rezervare sau faci heck out la recepția hotelului, ar fi bine să utilizezi un portofel virtual, cum ar fi Apple Pay sau Google Pay, sau un card de credit secundar, cu o sumă limitată de bani disponibili.

De asemenea, proprietarii și managerii de hoteluri trebuie să urmeze acești pași pentru a securiza datele clienților:

  • – Efectuați evaluări de risc ale rețelei existente și implementați reglementări privind modul în care sunt gestionate datele clienților.
  • – Utilizați o soluție de securitate fiabilă, cu funcții de protecție web și controlul aplicațiilor. Protecția web ajută la blocarea accesului la site-urile de phishing și la cele infectate, în timp ce controlul aplicațiilor (în modul „white list”) vă permite să vă asigurați că nicio aplicație, cu excepția celor aprobate, nu poate rula pe computerele din hoteluri.
  • – Introduceți training-uri de awareness în domeniul securității cibernetice, pentru personal, cu scopul de a-i învăța pe angajați să detecteze tentativele de spear-phishing și să le arate importanța de a rămâne foarte atenți atunci când lucrează cu e-mail-urile primite.

Comentați știrea

loading...

Comments are closed.