Igor Dodon a declarat, într-un interviu pentru Europa Liberă, că dacă PDM se retrage de la guvernare, atunci în țară urmează a fi declanșate alegerile parlamentare anticipate. Potrivit lui Dodon, anticipatele trebuie să se desfășoare în vara anului viitor și acestea pot fi provocate prin neconvocarea în ședințe a Parlamentului sau prin căderea Guvernului, transmite Telegraph.md, cu referire la NTV.md
Dodon a mai menționat că aproape absoluta majorității a cetățenilor cu care discută spun că nu mai au încredere în actualul Parlament și că actualii deputați ”trebuie fugăriți”.
”Eu cred că acest lucru va fi iresponsabil în perioada de iarnă. Suntem în situație de pandemie, ideal ar fi ca noi să obținem acel vaccin despre care vorbim des din Est sau din Vest, să trecem de pandemie și după aceasta o să mergem la alegerile parlamentare anticipate. Cel puțin, 90 la sută din cetățenii cu care discut eu așa îmi și spun: dl Dodon, se finalizează prezidențiale, Dvs. trebuie să învingeți, să fie stabilitate politică, trecem iarna, da, în Parlamentul acesta trebuie fugăriți toți, așa și spun, trecem iarna, trecem pandemia, după aceasta mergem în vară la alegeri anticipate, alegem alt Parlament”, a declarat Igor Dodon în interviul pentru Europa Liberă.
Cum vede Igor Dodon un sat modern: Drumuri bune, apă și canalizare, iluminare, gazificare