Curtea Constituțională a Republicii Moldova a declarat inadmisibilă sesizarea depusă de Nicanor Ciochină referitoare la excepția de neconstituționalitate a articolului 368 alin. (1) punctul 3) din Codul de procedură penală, care permite citirea în ședința de judecată a declarațiilor inculpatului date în cursul urmăririi penale atunci când acesta refuză să depună declarații în fața instanței.
Decizia a fost adoptată vineri, 23 ianuarie 2026, prin Decizia nr. 9, în cadrul examinării sesizării nr. 2g/2026, ridicată în dosarul nr. 1-1348/2024, aflat pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.
Autorul excepției a susținut că norma contestată permite utilizarea declarațiilor date în faza urmăririi penale ca probă împotriva inculpatului, inclusiv în situația în care acesta își exercită dreptul de a refuza să dea declarații în instanță, ceea ce, în opinia sa, ar contraveni dreptului de a nu se autoincrimina, garantat de articolul 21 din Constituție. Totodată, a invocat încălcarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil, arătând că norma îl împiedică să solicite audierea coinculpatului ale cărui declarații au fost citite în ședința de judecată, în contradicție cu articolul 26 din Constituție și cu articolul 6 §§ 1 și 3 lit. d) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea a reținut că, în ceea ce privește dreptul de a nu se autoincrimina, autorul nu a invocat o afectare a propriilor drepturi, ci a drepturilor unui coinculpat, respectiv Ion Andronache. În aceste condiții, Curtea a constatat că excepția nu a fost ridicată pentru apărarea drepturilor personale ale autorului și a declarat inadmisibil acest capăt al sesizării.
Referitor la pretinsa încălcare a dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil, Curtea a subliniat că administrarea probelor reprezintă principalul instrument de apărare al inculpatului și că dreptul de a solicita audierea martorilor este un element esențial al unui proces echitabil, garantat de articolele 20 și 26 din Constituție. Curtea a făcut trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia admiterea ca probă a declarațiilor unui martor sau coinculpat care nu este audiat în instanță nu constituie, prin ea însăși, o încălcare a articolului 6 din Convenție, inclusiv atunci când coinculpatul invocă dreptul la tăcere.
Instanța constituțională a reținut că articolul 368 alin. (1) punctul 3) din Codul de procedură penală prevede cazuri limitative în care pot fi citite declarațiile inculpatului și reflectă un echilibru între posibilitatea acuzării de a valorifica declarațiile date în faza urmăririi penale și dreptul coinculpatului de a refuza să dea declarații în instanță. Curtea a arătat că dreptul la apărare al autorului excepției nu poate fi interpretat izolat, ci trebuie corelat cu alte drepturi fundamentale, inclusiv cu dreptul coinculpatului de a nu se autoincrimina.
Totodată, Curtea a constatat că lipsa posibilității de a interoga coinculpatul este compensată prin garanțiile prevăzute de Codul de procedură penală. Norma contestată nu conferă declarațiilor citite un caracter unic sau decisiv, iar aprecierea forței lor probante revine instanțelor de judecată. În acest context, Curtea a invocat principiul aprecierii coroborate a probelor, consacrat de articolul 101 din Codul de procedură penală, precum și obligația instanței de a motiva admisibilitatea și ponderea probelor, inclusiv a declarațiilor citite.
De asemenea, Curtea a reamintit că legislația procesual penală stabilește limitări exprese privind utilizarea acestor declarații la pronunțarea unei sentințe de condamnare, condamnarea neputând fi bazată exclusiv sau în principal pe declarațiile depuse în timpul urmăririi penale și citite în instanță în absența autorilor lor.
În concluzie, Curtea a reținut că cadrul normativ oferă suficiente garanții pentru utilizarea declarațiilor coinculpaților formulate la etapa urmăririi penale, fără a aduce atingere substanței dreptului la apărare, și a declarat inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 368 alin. (1) punctul 3) din Codul de procedură penală.
Decizia este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și urmează să fie publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.