Curtea de Conturi a Republicii Moldova a publicat Raportul de audit privind conformitatea administrării și valorificării terenurilor proprietate a unităților administrativ-teritoriale (UAT), evidențiind probleme importante care afectează gestionarea patrimoniului public local.
Auditul a identificat mai multe nereguli cauzate de deficiențe ale sistemului intern de control managerial și implicarea redusă a factorilor de decizie, după cum urmează:
Delimitarea terenurilor a fost întârziată, colaborarea între autorități insuficientă, iar documentația cadastrală incompletă, ceea ce a compromis realizarea obiectivelor Programului de stat pentru delimitarea bunurilor imobile.
Atribuirea terenurilor în arendă nu a respectat integral cadrul legal, fiind depistate cazuri de închiriere fără licitații publice și controale interne slabe.
Vânzarea terenurilor publice a prezentat neconformități, printre care tranzacții fără statutul adecvat al terenului și lipsa raportului de evaluare a prețului, cauzând pierderi de 154,3 mii lei pentru bugetele locale.
Schimbarea categoriei de destinație a terenurilor a fost realizată cu încălcări, prin acceptarea documentației incomplete, adoptarea deciziilor înainte de încasarea compensațiilor și atribuiri necorespunzătoare ale modului de folosință, afectând utilizarea și înregistrarea corectă a terenurilor.
Aceste deficiențe restrâng potențialul economic al terenurilor publice și veniturile bugetelor locale, subliniind necesitatea unor măsuri urgente de remediere și consolidare a controlului managerial la nivel local.