Cei 857 de copii de la grădinița Nr. 225 „Spicușor” din sectorul Ciocana, vor beneficia de condiții mai bune pentru joacă și recreere. Proiectul este parte a Programului de Granturi pentru Securitatea Umană „KUSANONE”, finanțat de Ambasada Japoniei în Republica Moldova, care are scop principal de a influența bunăstarea populației.
Instituția preșcolară a depus dosarul de finanțare în luna martie 2020, iar obiectivele generale ale proiectului sunt reabilitarea și modernizarea infrastructurii grădiniței și amenajarea terenului de joacă.
În context, primarul capitalei, Ion Ceban, a avut astăzi o discuție și cu Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Katayama Yoshihiro, căruia i-a mulțumit pentru cooperare și sprijin din partea țării sale, pentru asistența financiară oferită instituțiilor publice municipale.
E de menționat că grădinița este inclusă și în lista instituțiilor care vor fi reabilitate termic în cadrul Proiectului „Eficiența energetică și reabilitarea termică a clădirilor din municipiul Chișinău”, cu suportul BERD.
Grădinița Nr. 225 din sectorul Ciocana este cea mai mare instituție preșcolară din țară, unde activează 28 grupe de copii cu vârsta de 2-7 ani.