Cutremur de 6,1 în vestul Turciei: cel puțin zece clădiri prăbușite și mai mulți răniți

Cel puțin zece clădiri s-au prăbușit, iar un număr neprecizat de persoane au fost rănite în urma cutremurului cu magnitudinea de 6,1 produs aseară, duminică, în vestul Turciei, au anunțat autoritățile, citate de AFP și EFE.

Seismul s-a produs la ora locală 19:53 în provincia Balikesir, având epicentrul în orașul Sindirgi, la aproximativ 200 km de Istanbul, și a fost resimțit în mai multe provincii.

„Zece clădiri s-au prăbușit în districtul nostru. Am reușit să salvăm patru persoane care se aflau într-o clădire prăbușită și încercăm să salvăm alte două. Farmacia aflată la parterul clădirii a fost complet distrusă. Sunt clădiri prăbușite în multe cartiere. Nu am primit informații din mai multe locuri”, a declarat primarul orașului Sindirgi, Serkan Sak.

Ministrul de interne, Ali Yerlikaya, a precizat că echipele de salvare încearcă să ajungă la persoanele prinse sub dărâmături. Bilanțul provizoriu indică patru răniți, niciunul în stare gravă.

Potrivit Agenției pentru gestionarea dezastrelor (AFAD), cutremurul a avut loc la o adâncime de 11 km. Centrul German de Cercetare Geoștiințifică (GFZ) a înregistrat o magnitudine de 6,19, la 10 km adâncime.

Seismul a fost resimțit inclusiv la Istanbul, Izmir, Bursa și Kocaeli, iar în ora următoare au avut loc șase replici cu magnitudini peste 4. Guvernatorul Istanbulului, Davut Gul, a declarat că nu au fost raportate pagube majore sau victime în metropola turcă.

Total
0
Shares
Total
0
Share