Ministrul Educației în exercițiu, Dan Perciun, a declarat că își dorește să facă parte din viitorul Guvern, în contextul formării unui nou cabinet după alegerile parlamentare.
El a precizat că discuțiile despre componența echipei guvernamentale nu au fost încă inițiate, dar a subliniat importanța continuării mandatului său.
”Avem planuri mari pentru sistemul educațional și angajamente importante. Mi-ar plăcea să continui lucrurile începute la minister, să le ducem la capăt”, a spus Perciun.
Printre prioritățile menționate anterior de acesta se află digitalizarea procesului educațional, reforma curriculumului, dezvoltarea învățământului profesional și sporirea atractivității carierei didactice.